Cinci ore de așteptare la intrarea în țară prin Nădlac II. Se lucrează pe opt artere de intrare

by Cristian Dobre

Arad. Persoanele care se prezintă la intrarea în România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II sunt nevoite să aştepte, luni, în jurul prânzului, cel puţin cinci ore pentru procedurile de tranzitare, din cauza aglomeraţiei.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat  că aglomeraţia este cauzată de restricţiile impuse de Ungaria, care asigură un culoar verde de traversare a ţării doar pe timp de noapte. Astfel, luni dimineaţă au ajuns la graniţa română mii de persoane.

„Se lucrează pe opt artere de intrare, dar se înregistrează un număr mare de autoturisme care au ajuns la PTF Nădlac II pentru tranzitare. De asemenea, aici se fac în continuare controalele sanitare care au ca scop prevenirea răspândirii COVID-19”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei.

În 24 de ore, respectiv de duminică ora 8,00 până luni ora 8,00, 5.900 de persoane au intrat în România prin PTF Nădlac II, cu 2.300 de mijloace de transport.

La PTF Nădlac I, unde, de asemenea, este permisă tranzitarea, se aşteaptă 30 de minute, iar controlul se face pe o arteră de intrare în ţară.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments