Cinci jurnaliști au murit într-un atac israelian în Gaza

by Florian Popa

Al Jazeera a anunţat duminică moartea a cinci dintre jurnaliştii săi într-un atac israelian în Fâşia Gaza, inclusiv un reporter bine cunoscut şi pe care armata israeliană a recunoscut că l-a vizat, calificându-l drept „terorist”. Este vorba de corespondenţii săi Anas al-Sharif şi Mohammed Qreiqeh, precum şi cameramanii Ibrahim Zaher, Mohammed Noufal şi Moamen Aliwa, care potrivit canalului de media cu sediul în Qatar ar fi murit în urma a „ceea ce a părut a fi un atac israelian ţintit” asupra unui cort folosit de jurnaliştii săi în oraşul Gaza, în faţa spitalului al-Shifa, scrie stirileprotv.ro.
Numele lor se alătură unei liste de aproape 200 de jurnalişti ucişi în războiul lansat ca represalii pentru atacul sângeros al mişcării palestiniene Hamas din 7 octombrie 2023, potrivit organizaţiei Reporteri fără Frontiere.
Anas al-Sharif, în vârstă de 28 de ani, era unul dintre cei mai cunoscuţi dintre corespondenţii care relatau zilnic din conflictul din Gaza. Armata israeliană a confirmat că l-a vizat, numindu-l drept un „terorist” care „se dădea drept jurnalist”.
„A fost liderul unei celule teroriste din cadrul organizaţiei teroriste Hamas şi era responsabil de planificarea de atacuri cu rachete împotriva civililor şi trupelor israeliene”, a susţinut armata pe Telegram.

Facebook Comments