Cinci cetăţeni străini, prinși de poliţiştii de frontieră arădeni încercând să treacă ilegal frontiera

by Cristian Dobre

În acest sfârșit de săptămână, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat cinci cetăţeni străini, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în state din vestul Europei. 

Astfel, Pe raza județului Arad, în data de 19.07.2020, în jurul orei 04.45, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat, la aproximativ 50 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, două persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Câteva ore mai târziu, poliţiştii din cadrul aceluiași sector au depistat, la aproximativ 200 de metri faţă de linia de frontieră, trei persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei.

Cei cinci cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări, în urma cărora s-a stabilit că cele două grupuri sunt formate din cinci cetăţeni Libia, un adult şi cinci minori, adultul având vârsta de 19 ani, minorii având vârste cuprinse între 15 şi 17 ani.

În toate cazurile persoanele au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră  au întocmit cetățenilor străini actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

 

 

Facebook Comments