Cinci cetăţeni străini depistați într-un TIR cu role de oțel

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat cinci cetăţeni din Pakistan și Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu role de oțel.

* În data de 29.06.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, role de oțel pentru o societate comercială din Germania

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, cinci cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan și Pakistan, ce intenționau sa ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments