Cinci cetățeni din Sri Lanka au încercat să treacă ilegal în Ungaria pe „frontiera verde“

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat 5 cetăţeni din Sri Lanka care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria pe la „frontiera verde”.
În data de 02.05.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat în apropierea liniei de frontieră, în timpul exercitării acțiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, un grup de persoane care se deplasa pe jos în direcția statului vecin. S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau persoanele și interceptarea acestora. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt 5 cetățeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 27 și 40 de ani, intrați legal în țara noastră.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments