Cinci activități pe care să nu le faci în avion

by webeditor

un pasager fericit care asculta muzica la casti

Zborul cu avionul a ajuns să fie accesibil tuturor oamenilor, indiferent de statutul social. Odată cu apariția companiilor low-cost, tarifele la biletele de avion au scăzut foarte mult, iar o călătorie cu avionul a ajuns să coste uneori chiar mai puțin față de o călătorie cu trenul sau autobuzul.

Anual, companiile aeriene transportă miliarde de pasageri prin intermediul a milioane de zboruri. A crescut numărul companiilor aeriene, al zborurilor și al rutelor acoperite.

Inevitabil, la bordul avioanelor se întâmplă să apară tot felul de probleme între pasageri sau între pasageri și echipajul de cabină. Uneori conflictele sunt de scurtă durată, iar situația conflictuală se dezamorsează de la sine. Alteori este nevoie de intervenția echipajelor de poliție.

În majoritatea cazurilor, conflictele pornesc de la neînțelegeri între pasageri și asta pentru că unii nu respectă regulile de la bord sau nu dau dovadă de cei șapte ani de acasă. Mai jos vă recomandăm cinci activități pe care să nu le faci în avion.

Nu te certa cu personalul de cabină atunci când aceștia nu-ți îndeplinesc dorințele sau când îți trag atenția că ceva nu faci bine. Nu te supăra când nu primești imediat ceea ce dorești. Respectă însoțitorii de bord și piloții. Ei nu sunt chelneri, ospătari și nici marionete. Însoțitorii de bord se află la bordul avionului pentru siguranța ta și a zborului. Nu pentru a fi la la picioarele pasagerilor.

Nu face gălăgie și nu deranja pasagerii din jurul tău. Pe durata zborului, este bine să respecți intimitatea pasagerilor aflați în avion, dar în special a celor aflați în vecinătatea ta. Nu vorbi tare, nu asculta muzică tare, nu da sonorul la maxim când urmărești un film sau te joci. Dacă accesezi Cazino RO, ar fi bine să ai căștile conectate pentru a nu-i deranja pe cei de lângă tine cu toate suntele cazinoului.

Nu te face stăpân pe scaunele din jurul tău. În mod normal, indiferent de zbor, ai plătit bilet pentru un singur loc. Înainte să invadezi celelalte scaune goale din jurul tău, solicită aprobarea personalului de cabină. Totodată, dacă scaunele sunt ocupate, nu le invada spațiul călătorilor respectivi. Și dacă tot suntem la acestă recomandare, mai adăugăm că nu e frumos să te descalți în avion. De preferat ar fi să ai încălțări comode, în care să te simți confortabil și, la nevoie, să te poți de plasa rapid.

Nu bloca căile de acces ale avionului, sub nicio formă. Nu bloca culoarul, nu bloca scaune, nu te ridica în picioare când semnalul ”păstrați centurile cuplate” este activat și nu te grăbi să-ți iei bagajul din compartimentul de sus. Oricum nu poți coborâ din avion până când acesta nu este parcat la terminalul sau poziția de debarcare.

Dacă ai obiceiul să consumi diverse la bord – băuturi alcoolice, alimente, răcoritoare – asigură-te că ai lăsat curat în urma ta. Însoțitorii de bord trec pe culoar și adună ambalajele. Se recomandă să nu fie aruncate hârtii prin avion sau resturile menajere și ambalajele.  Și, dacă se poate, fără semințe. Nu e interzis, dar din respect pentru ceilalți participanți la trafic, păstrați curățenia.

La încheiere, lăsăm o recomandare bonus: nu bloca căile de acces și evacuare și nu lua bagajele din avion atunci când avionul este într-o situație de urgență.

Acestea fiind spuse, vă dorim cer senin!

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate