CHINEZII AU DESCOPERIT UN FRAGMENT DE CRANIU, CARE I-AR PUTEA APARȚINE LUI BUDDHA

by Andreea Radu

Un fragment de craniu care i-ar fi aparținut lui Buddha Siddhartha Gautama, fondatorul budismului, a fost descoperit într-o criptă aflată sub un templu din orașul Nanjing, conform unui material publicat luni de International Business Times.

Fragmentul de craniu, este vorba despre osul parietal, a fost descoperit într-o stupă bogat ornamentată — structură funerară budistă care conține relicve sacre, asociate cu Buddha sau cu cei mai importanți discipoli ai săi. De-a lungul anilor, oamenii de știință și învățații budiști deopotrivă au avut păreri împărțite cu privire la locația sau locațiile în care s-ar afla rămășițele sacre ale lui Buddha. Această nouă descoperire ridică noi întrebări: Rămășițele i-au aparținut într-adevăr lui Siddhartha Gautama Buddha și când au fost introduse în stupa de sub templu?

Săpăturile arheologice de la templul Bao’en, unde au fost descoperite aceste rămășițe, au fost desfășurate în perioada 2007 — 2010, însă detalii despre această descoperire au fost publicate abia recent în revista Chinese Cultural Relics.

Osul parietal a fost găsit într-o casetă din aur masiv aflată într-o stupă veche de 1.000 de ani, realizată din lemn de santal, aur și argint și bătută cu geme din cristal, sticlă, agat și lapis. Stupa are 117 centimetri înălțime și 45 de centimetri lățime și se afla la rândul său introdusă într-un cufăr din piatră. În interior au fost descoperite și rămășițe ale unor călugări budiști.

Inscripțiile de pe cufărul din piatră indică cu claritate că osul parietal îi aparține lui Buddha. Aceste inscripții povestesc despre modul în care această relicvă a ajuns la templul Bao’en, după moartea și incinerarea corpului lui Buddha în India. Textul menționează și faptul că templul a fost distrus în urmă cu 1400 de ani, după o serie de războaie, și apoi a fost reconstruit în perioada împăratului Zhenzong. Împăratul a fost de acord să reînhumeze relicva într-o criptă aflată sub templul reconstruit, alături de rămășițele altor călugări budiști.

Deocamdată arheologii nu au putut confirma povestea înscrisă pe cufăr și nici dacă fragmentul de os îi aparține într-adevăr lui Buddha. Toate relicvele descoperite de arheologi au fost reînhumate de călugări budiști în templul Qixia, un alt monument sacru din Nanjing.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments