China va trimite miercuri un nou echipaj spre staţia sa spaţială

by Adrian Pavel

China va trimite miercuri alţi trei astronauţi, inclusiv o femeie, spre staţia sa spaţială Tiangong, în cadrul unei misiuni menite să îi consolideze experienţa pe orbita Pământului şi să contribuie la pregătirile pentru „cucerirea” Lunii până în anul 2030, informează agerpres.ro.
Marele obiectiv pe termen scurt al gigantului asiatic este de a trimite până în 2030 un echipaj uman pe satelitul natural al Terrei şi de a finaliza în jurul anului 2035 construcţia unei baze internaţionale de cercetare ştiinţifică pe Lună.
Vehiculul spaţial din misiunea Shenzhou-19 urmează să fie lansat miercuri la ora locală 04:27 (20:27 GMT, marţi), de la centrul de lansări din Jiuquan, situat în nord-vestul Chinei, a precizat marţi Agenţia spaţială chineză pentru zboruri cu echipaj uman (CMSA) într-o conferinţă de presă.
Echipajul va fi condus de Cai Xuzhe, în vârstă de 48 de ani, care a participat şi la misiunea Shenzhou-14.
El va fi însoţit de astronauţii Song Lingdong, pilot al forţelor aeriene chineze, şi colega sa ingineră Wang Haoze, care va deveni cea de-a treia femeie chineză care va ajunge în spaţiu. Song Lingdong şi Wang Haozed sunt născuţi în anii 1990 şi vor participa la prima lor misiune în spaţiu.
Trioul va fi întâmpinat la bordul staţiei Tiangong („Palatul celest”) de cei trei astronauţi ai misiunii precedente, Shenzhou-18, aflaţi pe orbită din luna aprilie şi care vor reveni pe Terra peste câteva zile.
Noul echipaj, cel al misiunii Shenzou-19, va rămâne la bordul laboratorului orbital până la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai din 2025, a precizat marţi CMSA.
Tiangong se aseamănă ca dimensiuni cu fosta staţie sovietică Mir, fiind mult mai mică decât Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Ea este cunoscută şi sub numele de CSS (Chinese Space Station în engleză).
China şi-a dezvoltat considerabil programele spaţiale în ultimii 30 de ani, alocând miliarde de euro în acest sector de activitate pentru a ajunge la nivelul Statelor Unite, Rusiei şi Uniunii Europene.
Gigantul asiatic a reuşit să plaseze în 2019 un dispozitiv spaţial (sonda Chang’e-4) pe faţa nevăzută a Lunii, o premieră mondială. De asemenea, China a plasat cu succes în 2021 şi un mic robot pe planeta Marte.
Autorităţile chineze speră să utilizeze staţia spaţială Tiangong timp de aproximativ 20 de ani.

Facebook Comments