CFR Cluj l-a prezentat oficial pe Denis Rusu. Fostul utist se antrenează sub comanda lui Şumudică

by Sorin Haut

CFR Cluj a anunţat astăzi că l-a achiziţionat pe mijlocaşul Denis Alex Rusu, de la Şoimii Lipova, jucător ce a evoluat în sezonul trecut la UTA Arad, sub formă de împrumut. „Bine ai venit, Denis Rusu! Cluburile CFR 1907 Cluj şi Şoimii Lipova au ajuns la un acord privind transferul definitiv al mijlocaşului Denis Alex Rusu. În vârstă de 20 de ani, Rusu a evoluat în sezonul precedent pentru UTA Arad, sub formă de împrumut de la Şoimii Lipova. Îi urăm bun venit lui Denis şi mult succes la CFR Cluj!”, anunţat formaţia campioană pe pagina oficială de Facebook. Rusu a disputat 35 de partide în sezonul trecut în Liga I, marcând 2 goluri pentru UTA. Rusu a renunţat la o parte din banii pe care îi mai avea de primit de la UTA, pentru a începe cât mai repede pregătirea alături de campioana României.

Contract de Champions League pentru fostul jucător al Lipovei

Fotbalistul bihorean a primit din partea campioanei un contract foarte bun pentru un junior şi urmează să bifeze probabil primele minute la CFR în amicalele verii. Acesta este cel de-al patrulea transfer efectuat la echipa pregătită de Marius Şumudică în ultimele zile, după belgianul Anas Tahiri, mijlocaşul argentinian Jonathan Rodriguez (FC Botoşani) şi fundaşul algerian Rachid Bouhenna (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe).

Facebook Comments