CFR Cluj, calificare anulată de VAR! Rezultate din Europa League

by Sorin Haut

CFR Cluj a fost eliminată din Europa League la fotbal după ce a terminat la egalitate cu formaţia spaniolă Sevilla FC, 0-0, joi seara, pe Stadionul ”Ramon Sanchez Pizjuan” din Sevilla, în manşa a doua a şaisprezecimilor de finală. Campioana României a părăsit competiţia fără a cunoaşte înfrângerea în ”dubla” cu formaţia andaluză, multiplă câştigătoare a trofeului, după 1-1 în partida de la Cluj-Napoca. Clujenii au fost aproape de a produce o mare surpriză, dar golul marcat pe finalul jocului de Păun a fost anulat după intervenţia VAR-ului. Fotbalistul CFR-ului a şutat de la 26 de metri, iar portarul a scăpat mingea în plasă, însă golul a fost anulat în urma intervenţiei arbitrajului video, pentru un henţ prealabil comis de Traore.

Petrescu a declarat, în cursul conferinţei de presă pe care a susţinut-o după joc, că este „un moment foarte dificil” pentru că, în opinia sa, „golul a fost valabil” şi că, potrivit regulamentului (din care a şi citit), arbitrul meciului, letonul Andris Treimanis, nu trebuia să accepte indicaţia VAR. „A fost un gol anulat în mod nejustificat şi aceasta este realitatea. Niciodată în viaţa mea nu am trăit ceva asemănător”, a precizat Petrescu, citat de EFE.

Dan Petrescu a început în formula: Giedrius Arlauskis – 4. Cristian Manea, 55. Paulo Vinicius, 3. Andrei Burcă (21. Kevin Boli, 27), 45. Mario Camora (căpitan) – 37. Mihai Bordeianu, 8. Damjan Djokovic (99. Mario Rondon, 78) – 10. Ciprian Deac, 7. Adrian Constantin Păun, 9. Billel Omrani (23. Cătălin Golofca, 84) – 90. Lacina Traore.

Arsenal, FC Porto, Ajax Amsterdam şi Celtic Glasgow au fost eliminate din Europa League la fotbal, joi seara, în urma meciurilor din manşa a doua şaisprezecimilor de finală.

Europa League, 16-mi de finală – manşa retur:

(+) FC Basel – APOEL Nicosia 1-0
A marcat: Fabian Frei 38 – penalty.
Tomas De Vincenti (APOEL) a ratat un penalty în min. 74.
În tur: 3-0.

RCD Espanyol Barcelona – (+) Wolverhampton Wanderers 3-2
Au marcat: Jonathan Calleri 16, 57 – penalty, 90+1, respectiv Adama Traore 22, Matt Doherty 79.
În tur: 0-4.

FC Porto – (+) Bayer Leverkusen 1-3
Au marcat: Moussa Marega 65, respectiv Lucas Alario 10, Kerem Demirbay 50, Kai Havertz 57.
Cartonaş roşu: Tiquinho Soares (Porto, 85).
În tur: 1-2.

KAA Gent – (+) AS Roma 1-1
Au marcat: Jonathan David 25, respectiv Justin Kluivert 29.
În tur: 0-1.

(+) Istanbul Başakşehir – Sporting Lisabona 4-1, după prelungiri
Au marcat: Martin Skrtel 31, Danijel Aleksic 45, Edin Visca 90+2, 119 – penalty, respectiv Luciano Dario Vietto 68.
În tur: 1-3.

(+) LASK Linz – AZ Alkmaar 2-0
A marcat: Marko Raguz 44 – penalty, 50.
Cartonaş roşu: Philipp Wiesinger (LASK, 88) .
În tur: 1-1.

Malmoe FF – (+) VfL Wolfsburg 0-3
Au marcat: Josip Brekalo 42, Yannick Gerhardt 65, Joao Victor 69.
În tur: 1-2.

Ajax Amsterdam – (+) Getafe 2-1
Au marcat: Danilo Pereira 10, Mathias Olivera (autogol) 63, respectiv Jaime Mata 5.
În tur: 0-2.

Arsenal Londra – (+) Olympiakos Pireu 1-2, după prelungiri
Au marcat: Pierre-Emerick Aubameyang 113, respectiv Pape Abou Cisse 53, Youssef El Arabi 120.
În tur: 1-0.

Benfica Lisabona – (+) Şahtior Doneţk 3-3
Au marcat: Pizzi 9, Ruben Dias 36, Rafa Silva 47, respectiv Ruben Dias (autogol) 12, Taras Stepanenko 49, Alan Patrick 71.
În tur: 1-2.

Celtic Glasgow – (+) FC Copenhaga 1-3
Au marcat: Odsonne Edouard 83 – penalty, respectiv Michael Santos 51, Pep Biel 85, Dame Ndoye 88.
În tur: 1-1.

(+) Inter Milano – Ludogoreţ Razgrad 2-1
Au marcat: Cristiano Biraghi 32, Romelu Lukaku 45+4, respectiv Cauly Oliveira Souza 26.
În tur: 2-0.

(+) Manchester United – FC Bruges
Au marcat: Bruno Fernandes 27 – penalty, Odion Ighalo 34, Scott McTominay 41, Fred 82, 90+3.
Cartonaş roşu: Simon Deli (FC Bruges) 23.
În tur: 1-1.

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în optimile de finală. Meciul RB Salzburg – Eintracht Frankfurt (1-4 în tur) a fost amânat pentru vineri 28 februarie (19:00).

Tragerea la sorţi a meciurilor din optimile de finală va avea loc vineri 28 februarie, la Nyon (14:00).

AGERPRES

 

 

 

Facebook Comments