Cetățenii sunt invitați să facă propuneri pentru acordarea titlurilor și distincțiilor cu ocazia Zilelor Aradului, ediția 2022

by Florian Popa

Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad invită cetățenii municipiului Arad și reprezentanții societății civile să propună persoane care, de-a lungul timpului, prin  activitatea lor, au contribuit la dezvoltarea orașului și la promovarea imaginii acestuia atât în țară cât și în străinătate.

Aceste persoane vor fi distinse în cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local Municipal,  cu ocazia Zilelor Aradului.

Distincțiile care se vor acorda vor fi: Cetățean de Onoare al Municipiului Arad, Titlul „Pro Urbe“, Diploma de excelență și Diploma de onoare.

Persoanele propuse trebuie să provină din domeniile: artă dramatică, pictură, sport, învățământ, istorie, administrație publică, educație, muzică, economie, culte.

Toate propunerile vor fi înaintate comisiei de Cultură, sănătate, învățământ, familie, muncă protecție socială, culte, tineret și sport a Consiliului Local Municipal în cadrul căreia se vor stabili titlurile și distincțiile care se vor acorda anul acesta, dar și persoanele care le vor primi.

Propunerile trebuie să fie trimise pe adresa de email secretariat@cmcarad.ro și vor fi insoțite în mod obligatoriu de un Curriculum vitae al persoanei propuse pentru acordarea distincției.

Propunerile pot să fi trimise și în plic închis la adresa Centrul Municipal de Cultură Arad, str. Bulevardul Revoluției, nr. 97, ap. 4, localitatea Arad.

Propunerile se pot face în perioada 12 mai 2022 – 15 iunie 2022.

Facebook Comments