Cetăţeni străini cu permise de ședere poloneze false opriți la granița cu Ungaria

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat doi cetățeni din Sri Lanka ce au încercat să treacă ilegal frontiera folosind permise de ședere poloneze false.

În data de 11.11.2022, în jurul orei 02:40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, ca pasageri într-un autocar înmatriculat în România, doi cetățeni din Sri Lanka.

La controlul specific, pe lângă documentele de identitate, bărbații au prezentat și permise de ședere având însemnele autorităţilor din Polonia.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.

Lucrătorii noştri au întrerupt călătoria celor două persoane şi au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments