Cetăţean străin cu viză falsă, oprit la granița cu Ungaria

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un cetățean din Sri Lanka care a încercat să ajungă în spaţiul Schengen folosind un pașaport în care era inserată o viză falsă.

În data de 19.09.2022, în jurul orei 17.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, un cetățean din Sri Lanka.

La controlul specific, persoana a prezentat un pașaport având însemnele autorităţilor din Sri Lanka, în care era inserată o viză de scurtă ședere.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că viza inserată în documentul prezentat nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale uneia autentice, aceasta fiind falsă.

Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments