Cetăţean armean cu document fals, prins în Vama Nădlac

by Dana B.

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetățean din Armenia care a încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de o carte de identitate din Lituania  falsă.

 În data de 04.09.2017, ora 18.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, județul Arad, s-a prezentat pentru a efectua formalitățile de frontieră, o persoană de sex masculin, care, la controlul de frontieră s-a legitimat cu o carte de identitate emisă cu însemnele autorităţilor lituaniene.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat este fals, motiv pentru care bărbatul a fost dus la sediul instituției pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana în cauză este cetățeanul armean Gevog O., în vârstă de 34 de ani, solicitant de azil în România.

Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut cartea de identitate falsă de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, contra sumei de 400 euro şi a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Franţa şi pentru că are interdicţie de a pătrunde în Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Facebook Comments