CET HIDROCARBURI PREGATESTE RETEAUA DE TERMOFICARE PENTRU PERIOADA DE IARNA

by Cosmin Mihuta
SC CET Hidrocarburi SA anunţă consumatorii că din 28 septembrie 2015, va începe efectuarea probelor de etanşeitate pe reţelele de termoficare secundar.
Rugăm asociaţiile de proprietari/locatari care au intervenit la instalaţiile de încălzire să-şi finalizeze lucrările, pentru evitarea problemelor de orice natură cauzate de operaţiunile de verificare ce urmează a se efectua până la pornirea încălzirii.
În cazul în care se constată neetanşeităţi (scurgeri de apă la instalaţia interioară) asociaţiile de proprietari/locatari se pot adresa la Dispeceratul de termoficare al CET Hidrocarburi, la telefon 0257/231367, 0357/412244, acesta având program permanent.
Începerea furnizării energiei termice pentru încălzire se va face în momentul în care timp de trei zile consecutiv, între orele 18,00 – 6,00 se vor înregistra valori medii ale temperaturii mai mici de 10C, conform HCLM nr. 223/2008.
Facebook Comments