Certificat verde pentru restaurante, malluri și nunți

Certificat verde pentru restaurante, malluri și nunți

Oamenii ar putea intra la restaurant, mall și nunți cu certificatul verde, acolo unde rata de infectare depășește 3 la mie, a spus la Digi24 șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat. El a precizat că e simplu de verificat dacă persoana este vaccinată, testată sau a trecut prin boală, pentru că există deja o aplicație care poate citi codul QR, conform digi24.ro. 

Întrebat, miercuri seara, dacă va fi nevoie de certificatul verde la restaurant sau în mall-uri, Raed Arafat a spus că cel puțin în localitățile unde incidența e peste 3 la mie ar putea să se ia această măsură.

"În loc să închidem anumite localuri, ideea e să se intre în aceste localuri pe baza acestui certificat. Este o măsură pentru a limita impactul economic al pandemiei. Bineînțeles, mai sunt și alte condiții: organizarea de conferințe, congrese, dacă te duci în anumite locații în spații închise, dacă este incidența mai mare sau în anumite situații să folosești această modalitate de verificare", a spus Raed Arafat, la Digi24.

Arafat a precizat că e simplu de verificat dacă persoana este vaccinată, testată sau a trecut prin boală, pentru că există deja o aplicație care poate citi codul QR.