Cerșetorii, puși la muncă în folosul comunității

by Cristian Dobre

Direcția Generală Poliția Locală Arad și Direcția Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Arad acționează pentru creșterea eficienței amenzilor contravenționale aplicate cetățenilor cu domiciliul în reședința de județ. Se are în vedere recuperarea debitelor restante provenite din procesele-verbale întocmite de polițiștii locali persoanelor care nu dețin bunuri  ce ar putea fi executate silit.

În aceste cazuri, Direcția Venituri va sesiza instanța de judecată pentru a dispune înlocuirea amenzii contravenționale cu prestarea muncii în folosul comunității, direct proporțională cu suma datorată.

Într-o primă etapă, vor fi acționate în instanță persoanele insolvabile care au cumulat mai mult de 10 amenzi determinate de contravenții prevăzute în Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. O mare parte dintre aceste amenzi au fost aplicate pentru „apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte”.

În ultimii ani, s-a procedat la solicitarea înlocuirii, de către instanțele de judecată, a amenzii contravenționale cu prestarea unei munci în folosul comunității pentru un număr de 57 arădeni, majoritatea pentru cerșetorie, vagabondaj, tulburarea liniștii publice. Pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității se execută la obiective cu destinație socială: curățare a cimitirelor, prestare de servicii într-un azil de bătrâni, repararea spitalelor, școlilor, curățarea drumurilor, măturatul străzilor, etc.

În cazul cetățenilor români care au primit astfel de amenzi, dar au domiciliul în alte localități din județul Arad, sau în alte județe, această măsură ar trebui pusă în practică de administrațiile respective, fapt ce limitează semnificativ posibilitatea Primăriei Municipiului Arad de a gestiona prin executare silită problema oamenilor străzii și a cerșetorilor.

Luând în considerare faptul că, în anii 2017-2019, aproximativ 27% din sancțiunile aplicate conform Legii 61/1991 de polițiștii locali arădeni au vizat persoane ce aveau domiciliul în alte localități din județ, iar 35% din contravenții au fost săvârșite de persoane cu domiciliul în alte județe, Direcția Generală Poliția Locală Arad se adresează acestei categorii de contravenienți prin alte tipuri de măsuri decât executarea silită:

  • amendarea proprietarilor care permit sau facilitează instalarea lor în Municipiul Arad (pentru contravenții secundare, ce însoțesc faptele săvârșite de persoanele vizate). Într-o primă situație, această opțiune a produs deja efecte pozitive, în sensul că un proprietar din zona centrală a orașului, amendat în mod repetat în ultimele luni, a solicitat autorizația de reabilitare a imobilului și a început acțiunea de igienizare, în vederea utilizării spațiului pentru activități comerciale;
  • solicitarea sistematică a sprijinului partenerilor din DAS, DGASPC, DPS, IPJ, IJJ, ITM etc. pentru documentarea și argumentarea aspectelor ce atrag competența unor instituții ce funcționează în zona de domiciliu a persoanelor care săvârșesc în mod repetat contravenții pe teritoriul administrativ al municipiului Arad. Se are în vedere, astfel, crearea premiselor pentru revenirea contravenienților în localitățile de domiciliu;
  • susținerea și implementarea, ulterioară, a unei HCLM care să permită confiscarea bunurilor obținute ca urmare a săvârșirii contravențiilor prevăzute în Legea 61/1991. Acest demers ar diminua atractivitatea Aradului ca zonă de exercitare a cerșetoriei și a altor activități conexe, de către persoane domiciliate în afara orașului.

Materializarea efectelor cumulate ale acestor demersuri ale administrației nu va surveni în doar câteva săptămâni, însă, prin alocarea unor resurse logistice, umane și procedurale adecvate, prezența oamenilor străzii și a contravenienților la Legea 61/1991 în principalele zone populate ale municipiului poate fi redusă semnificativ, în următoarele luni.

 

 

Facebook Comments