CENTRE COMUNITARE DE INVATARE PERMANENTA, IN JUDETUL ARAD

by Cosmin Mihuta

Institutul Român de Educație a Adulților — IREA anunță derularea proiectului ‘Centre Comunitare de Învățare Permanentă — O abordare integrată pentru reducerea disparităților economice, sociale și educaționale în zonele rurale din Regiunea de Vest a României’, demarat în data de 09.01.2015, prin parteneriat cu Federația Elevetiana pentru Educarea Adulților — SVEB, Fundația Româno-Germană și Fundația Centrul de Asistență Rurală — CAR, co-finantat printr-un grant din partea Elvetiei prin intermediul Contributiei Elvetiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Proiectul își propune ca obiectiv general înfiintarea a 4 centre comunitare de învățare permanentă, în județele din Regiunea de Vest a țării, în vederea dezvoltării serviciilor și programelor educaționale care vor contribui la dezvoltarea economică și socială a comunităților. De asemenea, se urmărește elaborarea unei strategii de dezvoltare a comunității pentru sustenabilitatea centrului și replicarea acestuia în alte zone rurale din România.

Scopul proiectului este de a îmbunătăți accesul la educație pentru adulții dezavantajați din mediul rural.

Grupul țintă direct căruia i se adresează proiectul este reprezentat de adulții dezavantajați din cele patru comunități rurale, făcând parte din următoarele categorii, dar nu numai: persoane cu nivel scăzut al abilităților de bază, nivel scăzut de calificare, șomeri, persoane aflate în risc de sărăcie sau asistate social, minoritățile etnice cu risc de excludere.

Grupul țintă indirect sunt: municipalitățile, instituțiile culturale, școli, agenți economici, întreprinderi mici și mijlocii; de asemenea se adresează și publicului larg în vederea creării unui mediu favorabil în jurul programului.si promovării unei culturi de învătare în rândul populatiei adulte.

Proiectul se va desfășura pe o perioada de 36 de luni . Locațiile de desfășurare a proiectului vor fi comunităti rurale din județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Valoarea totală a proiectului este de 247,524.75 CHF, din care asistenta financiară este de 222,772.27 CHF.

Facebook Comments