CELINE DION VA ADUCE UN OMAGIU VICTIMELOR DE LA PARIS, LA AMERICAN MUSIC AWARDS

by Andreea Radu

Cântăreața canadiană Celine Dion va aduce un omagiu victimelor atentatelor de la Paris interpretând în franceză „L’hymne a l’amour” (Imnul dragostei) al lui Edith Piaf, la ceremonia American Music Awards de duminică, a anunțat compania Dick Clark Productions și postul american ABC .

„Este important să ne arătăm solidaritatea după evenimentele recente din Paris și din întreaga lume”, a declarat producătorul Larry Klein citat vineri într-un comunicat.

„Performanța lui Celine ne va ajuta să ne exprimăm sentimentele prin intermediul muzicii, deoarece cuvintele nu sunt de ajuns”, a adăugat el, citat de AFP.

Vedeta din Quebec va relua celebrul cântec scris de Edith Piaf pentru iubitul ei, campionul de box francez Marcel Cerdan, care a murit într-un accident de avion în 1949.

Ceremonia American Music Awards (AMA) de la Los Angeles, găzduită de Jennifer Lopez, va fi transmisă în direct pe ABC duminică seara (luni 01.00 GMT). AMA recompensează cele mai mari succese comerciale din lumea muzicii și sunt acordate pe baza votului publicului.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments