Celia revine pe scenă

by Dana B.

Celia revine în forță pe piața muzicală după 3 ani în care a stat departe de scenă.  Şi nu oricum, artista lucrează la single-ul de comeback dar şi la o colaborare surpriză cu un tânăr artist. Mai mult, artista va fi promovată peste hotare de o agenție din America.

Celia va fi promovată peste hotare, de către Agenția fondata de către  Markus Schulz, dj-ul care în urmă cu câțiva ani a fost desemnat America’s No 1 DJ, de către DJ Times America. Prea puțini știu că cea care se află în spatele acestei agenții, ajungând momentan să negocieze toate evenimentele şi aparițiile lui Markus Schulz, dar şi ai celorlalți artiști, este românca.

Adina Butar este de aproape 6 ani într-o relație cu îndrăgitul DJ, iar cei doi locuiesc in prezent in America. „Da este adevărat, Adina Butar este prietena mea din copilărie. Am apreciat-o mereu pentru faptul că de mică era extrem de implicată și chiar de pe atunci era un bun manager. Puțini știu că prima mea trupa din care am făcut parte a fost înființată de Adina Butar și am cântat vreme de un an împreună cu ea. Acum ea se bucură de succes peste hotare și în același timp manageriază artiștii SMG. Am fost bucuroasă de propunerea Adinei. Și sunt convinsă că se vor naște lucruri minunate din această colaborare, am încredere deplină în Adina. Mi-a dovedit de mică că este un bun manager, iar experiența acumulată de ea în toți acești ani, este un atu în plus.”, ne-a dezvăluit frumoasa artistă.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments