Cel puțin 85 de morţi şi sute de răniţi într-o busculadă la Sanaa, capitala Yemenului

by Andreea Radu

Cel puţin 85 de persoane au fost ucise şi peste 322 au fost rănite într-o busculadă petrecută în capitala Sanaa, au declarat joi oficiali houthi pentru AFP, conform agerpres.ro. „85 de persoane au fost ucise, iar peste 322 au fost rănite” într-o busculadă în timpul unei acţiuni caritabile organizate în districtul Bab el Yemen, a declarat o sursă de securitate din Sanaa. Această evaluare a fost confirmată de un oficial al autorităţilor medicale rebele.
„Printre cei care au murit se numără femei şi copii”, iar în jur de 50 de răniţi sunt în stare gravă, a spus sursa de securitate, care a solicitat anonimatul deoarece nu este autorizată să vorbească cu presa.
Victimele acestei busculade, una dintre cele mai mortale din ultimii zece ani, au fost transportate la spitalele din apropiere, iar organizatorii evenimentului au fost arestaţi, a precizat Ministerul de Interne într-un comunicat publicat de agenţia de presă rebelă, Saba. Comunicatul de presă nu a precizat numărul victimelor, mulţumindu-se să menţioneze „zeci de morţi în urma unei busculade în timpul unei distribuiri haotice de sume de bani de către anumiţi comercianţi”.
Această acţiune caritabilă a avut loc cu câteva zile înainte de sărbătoarea Eid al-Fitr, care marchează sfârşitul lunii Ramadanului, postul musulman.
Yemenul, cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică, a fost devastată din 2014 de un conflict între houthi, rebeli susţinuţi de Iran, şi forţele proguvernamentale susţinute de o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită. Războiul a provocat una dintre cele mai grave crize umanitare din lume, cu sute de mii de morţi şi milioane de persoane strămutate, într-un context de epidemii, lipsă de apă potabilă şi foamete acută. Mai mult de trei sferturi din populaţie depinde de ajutorul internaţional, care, totuşi, continuă să scadă. În zonele controlate de rebeli, inclusiv în capitala Sanaa, mulţi funcţionari publici nu au fost plătiţi de luni de zile. Un armistiţiu de şase luni intermediat de ONU nu a fost reînnoit când a expirat în octombrie, dar situaţia a rămas calmă pe teren, oferind răgaz populaţiei.
Săptămâna trecută, o delegaţie saudită, însoţită de mediatori din Oman, s-a deplasat la Sanaa pentru discuţii menite să revigoreze armistiţiul şi să pună bazele pentru o încetare a focului mai durabilă. În acest context, guvernul şi rebelii au efectuat în ultimele zile un schimb de aproape 900 de prizonieri.
Yemenul nu a cunoscut o asemenea „oportunitate serioasă” pentru un proces de convenire a păcii în ultimii opt ani, a declarat luni emisarul ONU Hans Grunberg. Dar „să nu ne facem iluzii. Mai este mult de făcut pentru a construi încredere şi a face compromisuri”, a avertizat el.

Facebook Comments