Cel puțin 30 gospodării din Hălăliș au fost afectate de inundații. Drumul comunal, distrus în totalitate

by Andreea Radu

Aproximativ 30 de gospodării, din care şase locuinţe, au fost inundate, în satul arădean Hălăliş, în urma unei ploi torenţiale, iar în zonă un drum comunal a fost distrus şi nu mai este practicabil, în timp ce alte două drumuri sunt afectate.

Primarul comunei Săvârşin, de care aparţine satul Hălăliş, Ioan Vodicean, a declarat, pentru AGERPRES, că în noaptea de duminică spre luni a căzut o ploaie torenţială timp de jumătate de oră, care a provocat importante distrugeri.

Conform sursei citate, cel puţin 30 de gospodării din satul Hălăliş au fost inundate, din care şase locuinţe, iar o parte din infrastructura locală a fost distrusă.

„Drumul din sat a fost distrus pe o porţiune de un kilometru de şuvoaiele de apă şi nu se mai poate circula pe el. Apa a rupt trei stâlpi electrici şi a distrus complet şapte podeţe, în timp ce alte trei podeţe au suferit distrugeri de 50%”, a declarat primarul.

În zonă au mai fost inundate drumul spre satul Pârneşti, pe o lungime de trei kilometri, un drum din Săvârşin, pe o lungime de 800 de metri, şi un drum forestier, pe o lungime de 500 de metri, dar pe acestea se poate circula, însă cu dificultate.

Primăria Săvârşin a solicitat, luni, sprijin de la forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, care intervin cu motopompe pentru a evacua apa din gospodării şi locuinţe.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments