Cel mai recent premiat spectacol arădean se joacă în această săptămână, la Teatrul Clasic “Ioan Slavici”

by Dana B.

Și-a înscris în palmares, în această toamnă, un premiu pentru cea mai bună regie și două nominalizări: pentru cel mai bun spectacol și pentru cea mai bună scenografie (Cristina Milea), la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea.  Spectacolul “Orașul nostru”, în regia lui Cristian Ban revine în fața publicului arădean, la finalul acestei săptămâni. Astfel, duminică, 15 octombrie, de la ora 19.00, în sala Studio a TCISA, publicul va fi martor la o serie de povești emoționante ale oamenilor Aradului, istorioare spuse și trăite inspirat de actorii Ioan Peter, Alex Mărgineanu, Cecilia Lucanu-Donat, Angela Petrean-Varjasi, Ștefan Statnic, Dorina Darie Peter, Roxana Sabău, Robert Pavicsits și Călin Stanciu.

Săptămâna teatrală arădeană începe însă de joi, 12 octombrie, atunci când tot sala Studio adăpostește spectacolul „Năpasta” de Ion Luca Caragiale, regizat de Valentin Voicilă. Montarea îi aduce pe aceeși scenă pe Oltea Blaga, Doru Covrig, Constantin Florea și Valentin Voicilă. Reprezentația este programată pentru ora 19.00.

Sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 19.00, în sala Studio se joacă „Complexitatea apartenenței” de Falk Richter, un proiect semnat de regizorul Radu Nica. Din distribuție fac parte actorii Dorina Darie Peter, Ioan Peter, Cecilia Lucanu-Donat, Angela Petrean-Varjasi, Sorin Calotă, Alex Mărgineanu și Călin Stanciu. Echipa spectacolului este completată de Irina Moscu (scenografie), Vlaicu Golcea (sound design), Lucian Moga și Alex Dancu (light design), Geroge Dancu (sunet) și Adelin Ghi (proiecții).

Facebook Comments