Cel mai mare cântar din lume, construit pentru a cântări cea mai mică particulă

by Cristian Dobre

Cel mai mare cântar din lume a efectuat prima sa cântărire. La Karlsruhe (Germania), balanţa „Katrin” care cântăreşte 200 de tone, are 70 de metri lungime şi este înaltă de 10 metri, a fost construită pentru a estima masa celei mai mici particule, neutrino.

Această particulă, produsă în principal de Soare, este foarte discretă, nu are sarcină electrică şi aproape că nu interacţionează cu materia. Greutatea unui neutrino este probabil de zece milioane de ori mai mică decât a unui electron, dar aceasta a jucat un rol crucial în istoria Universului.

Totuşi, până acum masa unui neutrino nu a fost încă stabilită cu precizie. Giganticul cântar a fost imaginat în 2001 şi construit de 150 de persoane provenind din şapte ţări, cei mai mulţi din Germania şi SUA, cu participarea CEA şi a Franţei.

În 13 septembrie, la o conferinţă în Japonia, purtătorul de cuvânt al cântarului Katrin, Guido Drexlin a prezentat primele măsurători realizate pe parcursul a patru săptămâni în lunile aprilie-mai.

Particula neutrino studiată ar cântări mai puţin de 1,96×10-33 grame, precizia actuală a balanţei. Asta înseamnă că acul balanţei nu s-a mişcat deloc sub efectul particulei care are deci o masă inferioară sensibilităţii uriaşului instrument de măsură.

Sursa: rador.ro

Facebook Comments