CEL MAI ÎNALT OU DE CIOCOLATĂ DIN LUME

by Dana B.

La Sărbătoarea Sfintelor Paști, copiii așteaptă cu nerăbdare cadoul pe care li-l lasă Iepurașul în Noaptea de Înviere. Din acesta nu pot lipsi dulciurile și, cum unul dintre simbolurile acestei sărbători este oul, cel mai așteptat cadou este oul de ciocolată. Și, cu cât este oul mai mare, cu atât surpriza este mai plăcută.

Un ciocolatier de la compania alimentară Tosca din Italia a reușit, însă, să impresioneze lumea întreagă prin dimensiunea oului de ciocolată pe care l-a creat. Acesta a fost măsurat la 16 aprilie 2011, la centrul comercial Le Acciaierie din Cortenuova și a fost declarat drept cel mai înalt ou din ciocolată realizat vreodată. Oul măsura nu mai puțin de 10,39 metri înălțime, avea o circumferință de 19,6 metri, în punctul cel mai larg, și cântărea 7,200 kg.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments