CEL MAI BINE PLATIT ROMAN SE OCUPA CU COLECTAREA DESEURILOR. A CASTIGAT O SUMA FABULOASA IN 2015

by Sida Voicu

Cel mai bine plătit român a câștigat, anul trecut, 16,3 milioane de lei, echivalentul a 3,6 milioane de euro, din colectarea deșeurilor nepericuloase, potrivit datelor transmise, la solicitarea News.ro, de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Datele se referă la clasamentul celor mai mari venituri de natură salarială obținute în România, în 2015, și declarate la Fisc. Este pentru prima dată în ultimii ani când un român ajunge pe primul loc în topul veniturilor cu câștiguri provenite din colectarea deșeurilor. În 2014, cel mai bine plătit român a lucrat în domeniul imobiliar și a avut un venit anual, declarat la Fisc, de circa 1,8 milioane de euro.

Însă cei mai bogați români au venituri în principal din dividende, adică din profitul realizat de societățile la care dețin acțiuni.

Pentru 2015, topul salariilor fabuloase este completat de un IT-ist care a plecat acasă, anul trecut, în fiecare lună, cu echivalentul a aproape 165.500 de euro. Veniturile lui anuale au fost de 8,8 milioane de lei, adică circa 1,9 milioane de euro.

Și consultanța în afaceri s-a dovedit a fi bănoasă, potrivit Fiscului. Al treilea salariat milionar în euro lucrează în acest domeniu și a câștigat, anul trecut, 7,4 milioane de lei, echivalentul a circa 133.000 de euro în fiecare lună.

Locul patru în top îi revine unui contribuabil dintr-un domeniu nou față de anii trecuți, respectiv intermedieri în comerțul cu diverse produse. Venitul net anual raportat în acest caz a fost de 7,1 milioane de lei, adică circa 1,5 milioane de euro.

Domeniul financiar revine pe poziția a cincea în top, cu un angajat din consultanță în afaceri care a câștigat, în 2015, nu mai puțin de 5,3 milioane lei (1,2 milioane euro), adică 100.000 de euro lunar.

Cultivarea strugurilor este prezentă în top, pe locul șase, cu un angajat care a avut, anul trecut, venituri tot de peste 5,3 milioane de lei (1,2 milioane euro).

Industria salubrității mai are un reprezentant și pe locul șapte în top. Acesta a raportat un venit net de 5 milioane de lei, adică circa 1,1 milioane de euro), din colectarea deșeurilor nepericuloase.

Fabricarea de instrumente și dispozitive pentru măsură, verificare, control și navigație ocupă locul opt în clasamentul veniturilor obținute anul trecut, o persoană din acest domeniu încasând 4,9 milioane de lei, echivalentul a puțin peste un million de euro.

O singură dată în clasament apare și domeniul lucrărilor de instalații electrice, pe poziția a noua, cu un angajat care a câștigat, anul trecut, 4,8 milioane de lei, adică tot peste un million de euro.

Topul este încheiat de un al treilea angajat care lucrează în consultanță pentru afaceri și management, cu un câștig net de 2,6 milioane de lei.

Valoarea totală a câștigurilor obținute de românii din top 10 se ridică la 70,1 milioane de lei, echivalentul a 15,6 milioane de euro, cu mai bine de 3,3 milioane de euro peste veniturile raportate în 2014.La nivel național, câștigul salarial mediu net a crescut cu 11,7% în ultimul an, până la 1.943 de lei (circa 430 euro) în luna ianuarie 2016, arată statisticile oficiale.

România are aproape 5,3 milioane de angajați, dar mai puțin de 4% dintre ei au venituri lunare de peste 5.000 de lei.

Sursa: profit.ro

Facebook Comments