Cei trei șpăgari de la APIA Arad și-au mărturisit fapta

by Adrian Pavel

În cauza mediatizată prin comunicatul 936/VIII/3 din 12 noiembrie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpaților ANGHEL NICOLAE VIOREL, BUDĂU-IERNILĂ VASILE, GLIGOR ALIN-MIHAI, cercetați sub control judiciar, la data faptelor consilieri în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) Arad, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii octombrie 2021, cu ocazia efectuării unui control pe teren, inculpații Anghel Nicolae Viorel, Budău-Iernilă și Vasile, Gligor Alin-Mihai, în calitățile menționate mai sus, i-ar fi cerut unui fermier (martor în cauză) suma de 3.000 de euro pentru a nu menționa în raportul de control presupuse nereguli care ar fi atras restituirea, de către acesta din urmă, a sumelor aferente campaniilor din anii 2019 și 2020, încasate de la A.P.I.A., și l-ar fi împiedicat să încaseze suma aferentă campaniei din anul 2021.

În contextul menționat mai sus, la data de 09 noiembrie 2021, inculpații Budău-Iernilă Vasile și Gligor Alin-Mihai ar fi primit o primă tranșă de bani (1.500 euro), restul fiind remiși de fermier în data de 11 noiembrie 2021 tuturor inculpaților, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În prezența avocaților, cei trei inculpați a declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

– în cazul inculpaților Budău-Iernilă Vasile și Gligor Alin Mihai – 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii și de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public,

– în cazul inculpatului Anghel Nicolae Viorel – 3 (trei) ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani și interzicerea pe o perioadă de 3 (trei) ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii și de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public,

Dosarele de urmărire penală privind pe inculpații Anghel Nicolae Viorel, Budău-Iernilă Vasile, Gligor Alin-Mihai împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Arad.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Facebook Comments