Cea mai veche biserică ortodoxă din Municipiul Arad și-a sărbătorit hramul

by Florian Popa

Duminică, 12 iulie 2020, credincioșii ortodocși din Parohia Ortodoxă Sârbă Arad-Centru, Municipiul Arad, și-au sărbătorit ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi. Din partea Arhiepiscopiei Aradului a fost prezent părintele Protos. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Adrian Boba, protopop de Biserica Albă, din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române de Dacia Felix, Serbia.

După Sfânta Liturghie a avut loc o procesiune în jurul bisericii și tăierea colacului, potrivit tradiției sârbești.

La final, Părintele paroh Ognean Plavsici, protopop ortodox sârb de Arad, le-a mulțumit tuturor preoților și credincioșilor prezenți la sărbătoarea parohiei.

***

Biserica Ortodoxă Sârbă cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, este cel mai vechi edificiu din Municipiul Arad, și totodată cea mai veche biserică, fiind ridicată între 1698-1702 de către Jovan Popović Tekelija (Iovan Popovici Techelia), pentru familiile grănicerilor sârbi (conform documentelor 300 pedestraşi şi 200 călăreţi) stabiliţi aici împreună cu familiile lor. Între 1790-1822, clădirea este mărită de către strănepotul ctitorului Sava Tekelija (1761-1842) și primește actuala înfățișare. Lucrările au fost executate cu meșteri din Rusia, și au constat în supraînălțarea turnului, cu aproximativ 4 metri, adăugând o turlă în stil rococo, poleirea globului și a crucii din vârful turnului. Pentru terminarea edificiului și-au adus aportul un număr însemnat de artiști ai vremii. Astfel, iconostasul inițial a fost pictat, în 1772, de renumitul pictor arădean Stefan Tenecki (Ştefan Teneţchi), fiind însă îndepărtat în anii şaizeci ai secolului al XIX-lea și vândut bisericii din Fiscut (păstrat până în zilele noastre). Noul iconostas a fost sculptat de Mihajlo Janić (Mihailo Ianici) şi pictat de Nikola Alexić (Nicola Alexici). Tot el a pictat şi frescele pe suprafaţa bolţilor. Stranele bisericii au fost decorate de Stevan Alexić (Ştefan Alexici) care, în perioada 1902-1903, restaurează pictura interioară a bisericii. Cea mai recentă restaurare a avut loc în perioada 2002-2008.

În jurul bisericii a existat un cimitir care ulterior a fost desfiinţat, iar cele mai însemnate pietre funerare au fost zidite în pereţii clădirii, respectiv în jurul acestuia. Tot aici se află zidită și piatra funerară a lui Sava Arsić (Sava Arsici), fost primar al Aradului. În cripta din naosul bisericii este înmormântat marele protector al comunităţii sârbeşti Sava Tekelija, primul doctor în drept de etnie sârbă, fondator al ,,Matica srpska”, filantropist, om politic, nobil şi comerciant de origine arădeană şi înaintaşii săi pe linie masculină, iar femeile din familia Tekelija sunt înmormântate în pronaos.

Zoran Mutavschi

 

Facebook Comments