Cea mai mare suferință din viața Mariei Ciobanu

Cea mai mare suferință din viața Mariei Ciobanu
Una dintre marile suferințe ale marii cântărețe de muzică populară Maria Ciobanu este că nu și-a putut vedea fiul timp de 25 de ani. Interpreta de muzică populară Maria Ciobanu este mama a trei copii, Leontina, Camelia și Ionuț. Ionuț Dolănescu este fiul pe care artista l-a avut din povestea de dragoste pe care a trăit-o cu regretatul solist de muzică populară Ion Dolănescu. După separarea de Ion Dolănescu, Ionuț Dolănescu, care cântă frecvent în duet cu mama sa, a rămas în grija tatălui. Acesta i-a spus că mama lui l-a părăsit. Maria Ciobanu a trecut prin ani de suferință din cauză că nu și-a putut vedea copilul, după cum mărturisea chiar artista într-un interviu pe care l-a acordat regretatului Aurelian Preda. “25 de ani am suferit după Ionuț. Nu m-a lăsat Dolănescu să-l văd. Mă duceam la școală, vorbeam cu diriginta să-l văd pe ascuns și soacra mea mi-l mai aducea din când în când. Mă gândeam că Dumnezeu va face dreptate până la urmă. La toate mănăstirile mă rugăm: “Sa nu-mi iei, Doamne, zilele până când băiatul meu nu află adevărul și nu-mi spune sarut-mâna”,  afirma Maria Ciobanu. Maria Ciobanu a povestit și despre revederea cu fiul ei după foarte mulți ani, care a avut loc într-un aeroport. “Ionuț a plecat în SUA la un turneu, eu eram cu Leontina. Nu credeam că voi putea să ne împăcăm, pentru că ziceam că el și dacă mă vede pe stradă nu-mi spune “bună ziua”. L-am așteptat însă la aeroport și a fost cea mai frumoasă zi din viața mea”, dezvăluia artista.   Sursa: libertatea.ro