Ce spune Smiley despre efectele pandemiei

by Cristian Dobre

Smiley se află de mai bine de două luni în izolare și recunoaște că această perioadă nu a fost prea grea pentru el. A avut timp să facă lucruri pe care înainte nu le făcea și a încercat să fie pozitiv. Într-un interviu pentru Adevărul, acesta a vorbit despre efectele pandemiei asupra vieții artistice.

„Pentru mine, cel mai preţios lucru în perioada asta, ca şi în ultimii 20 de ani, a fost timpul. Toată izolarea asta mi-a dat timp. Chiar îmi doream mai mult timp pentru a face tot ce mi-am propus.

Cred că e important în viaţă cum primeşti tot ce ţi se întâmplă. Şi cred că suferinţa oamenilor vine din neacceptarea lucrurilor care se întâmplă. Eu am primit această izolare ca pe un repaus, ca pe un test, ca pe o perioadă în care pot să recuperez tot ce nu am făcut până acum sau măcar o parte”, a spus artistul pentru Adevărul.

Este de părere că industria muzicală va fi extrem de afectată de această pandemie și recunoaște că se află înr-o poziție privelegiată, având în vedere că mai face și televiziune.

„La nivel mondial, toată industria muzicală va fi afectată de lipsa de concerte, iar dacă vorbim despre România, ea va fi extrem de afectată din cauza asta. Pentru că, la noi, industria muzicală se baza foarte mult pe concerte. Supravieţuirea artiştilor în general se bazează pe reprezentaţiile live. Şi mă refer şi la actori, instrumentişti, tehnicieni, organizatori de concerte”, a mai adăugat artistul.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments