Ce spune Andreea Marin despre relația cu Adrian Brâncoveanu

by Cristian Dobre

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de trei ani. Dacă la începutul relației, vedeta și-a ținut relația cu iubitul ei departe de ochii curioșilor, iată că acum aceasta nu mai are nicio reținere și se declară o femeie fericită și împlinită.

Andreea Marin recunoaște că relația cu Adrian Brîncoveanu merge foarte bine și că se înțeleg de minune, deși au avut și momente grele.

„E sufletul meu pereche. Am trecut și prin greu, am trăit mult timp la distanță și, până acum, le-am depășit pe toate, am traversat și momente de fericire unice, de neuitat pentru o viață, în acești 3 ani de când suntem împreună”, a declarat Andreea Marin potrivit Ciao.ro.

Cum se înțelege Violeta cu Adrian Brâncoveanu

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu, împreună cu fiica vedetei, trăiesc deja ca o familie. Vedeta și-a deschis sufletul și a vorbit despre relația pe care Violeta o are cu bărbatul care a cucerit-o în urmă cu mai bine de trei ani. „Ea este ditamai omuleţul şi este parte din povestea noastră. De fapt, fără Violeta nu există nimic pentru nimeni. În fiecare zi au porţia lor de joacă cu mingea prin casă, cu pernele, îmi mai sparg tablouri, dar trec peste pentru că îi iubesc”, a spus Andreea Marin la Agenţia Vip, potrivit Spynews.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments