Ce reprezintă petele de pe unghii

by Cristian Dobre

Petele albe de pe unghii, cuoscute și sub denumirea de noițe, sunt cauzate, de cele mai multe ori, de anumiți factori traumatici de ordin fizic sau chimic. În cazuri rare, acestea pot fi un simptom al unei infecții fungice sau al unei boli mai grave, precum ciroză sau insuficiență renală. 

Ce reprezintă petele de pe unghii?

Este foarte ușor să depistezi schimbările prin care trec mâinile tale, pe parcursul timpului, deoarece mâinile sunt partea corpului cea mai accesibilă vederii. Dacă ai remarcat apariția uneia sau a mai multor pete rotunde, albe, pe suprafața unghiilor, este posibil să te întrebi ce anume le cauzează. Majoritatea persoanelor cred că aceste pete sunt o consecință a lipsei de calciu, însă adevărul este undeva la mijloc.

Aceste pete sunt, de fapt, niște decolorări locale, cunoscute medical drept leukonychia. În funcție de cauză, acestea pot apărea pe una sau mai multe unghii, cu formă definită, de cerc, sau fără definiție (linii, forme neregulate), sau pot fi dispuse, vertical, pe lungimea întregii unghii. De asemenea, este bine de știut că aceste pete pot apărea atât pe unghiile mâinilor, cât și pe cele ale picioarelor.

Cauzele apariției petelor albe

Cauzele apariției acestor pete sunt multiple, ele pot fi declanșate de un traumatism fizic sau chimic, care poate avea loc în timpul manichiurii sau la momentul lovirii unghiei de o suprafață dură, cum ar fi prinderea degetului într-o ușă sau lovirea acestuia de mobilă. Traumatismul poate apărea la câteva săptămâni distanță de la momentul impactului, în funcție de partea unghiei care a fost lovită. În orice caz, nu este un motiv de îngrijorare.

Pata albă va dispărea pe măsură ce tai din ea. De asemenea, poți face un test foarte simplu pentru a afla dacă pata de pe unghie este cauzată de un traumatism sau nu. Tot ce trebuie să faci este să apeși pe unghie, iar dacă pata rămâne vizibilă, atunci este plasată pe unghie și este, în mod cert, cauzată de un traumatism. Dacă pata dispare pe moment sau își schimbă culoarea, atunci este, cel mai probabil, o problemă de piele.

Un alt motiv pentru care petele albe pot apărea pe unghii este reacția alergică la un anumit lac de unghii, gel de unghii, întăritor sau dizolvant de ojă. De asemenea, manichiura cu gel acrilic, pe termen lung, poate fi un factor declanșator al acestor pete. Nu în ultimul rând, petele albe de pe unghii pot indica, într-adevăr, o deficiență de vitamine și/sau minerale. Deficiențele asociate cu leukonychia sunt cele de zinc și de calciu.

Indicator al unei probleme de sănătate

După cum spuneam, există anumite cazuri rare în care petele albe de pe unghii pot indica prezența unei afecțiuni mai severe, precum ciroza, insuficiența renală, anumite boli de piele (psoriazis, eczemă), afecțiuni cardiovasculare și, chiar, cancer. Acest tip de boli poate afecta venele de la baza degetelor, ceea ce poate determina decolorarea segmentată a unghiilor. În trecut, când apa potabilă nu era accesibilă tuturor, în țările occidentale, petele albe de pe unghii puteau fi un indicator al otrăvirii accidentale cu arsenic, sulfonamide sau thaliu, substanțe care se regăsesc în apa nepotabilă.

Așadar, nu ai niciun motiv de îngrijorare în privința unei pete albe de pe o unghie, mai ales dacă starea ta de sănătate este bună. De asemenea, dacă se pune problema unei boli mai severe, precum cele enumerate mai sus, alte simptome, mai pregnante, vor apărea înaintea petelor de pe unghii.

Situația în care se impune un consult specializat este cel în care suspectezi o infecție fungică. Micoza unghiei, însă, are un aspect total diferit de leukonychia. În primul rând, micoza are o culoare gălbuie, textură striată și, netratată, se va răspândi pe suprafața întregii unghii și va duce la îngroșarea acesteia. În plus, micoza unghiei se poate lua de la o unghie la alta, mai ales dacă folosești instrumente de manichiură nesterilizate. Așadar, dacă suspectezi că ai micoza unghiei, este important să consulți un medic dermatolog, pentru a primi un tratament antimicotic adecvat.

Sursa: doc.ro

 

Facebook Comments