CE POATE FACE CASTRAVETELE CONSUMAT IN MOD REGULAT

by Paula Craciun

Castravetele conține 96,5% apă, ceea ce îl face să aibă proprietăți drenante. Totodată, este foarte sărac în calorii, nu conține grăsimi, ci o cantitate foarte mică de substanțe proteice.

De asemenea, consumat ca aliment, castravetele cu coajă, în stare crudă, constituie o sursă importantă de potasiu, fier, siliciu, fosfor, folați, fibre, triptofan și magneziu, care sunt depozitate cu precădere în coaja lui. Tot în coaja castravetelui este depozitată și cea mai mare parte a vitaminei C, a vitaminei A și a vitaminelor B1, B2, B3, B5, B6.

Folosit ca remediu natural

Apa conținută de castravete contribuie la eliminarea toxinelor din organism. Datorită calităților sale terapeutice, castravetele este folosit ca remediu natural în tratamentul constipației. Este un bun laxativ, contribuind astfel și la eliminarea toxinelor din organism. De asemenea, consumat în mod regulat, ajută la dizolvarea pietrelor la rinichi. Prin conținutul de vitamine A, B și C, stimulează sistemul imunitar și conferă energie și un ten luminos. Nutriționiștii recomandă să nu fie curățat înainte de a fi consumat, întrucât coaja conține aproximativ 12% din doza zilnică recomandată de vitamina C. Sucul de castravete ajută la vindecarea gingiilor, menținerea sănătății lor și împrospătează respirația.

Sursa: evz.ro

Facebook Comments