CE NEBUNIE! UTA BATE CHINDIA ŞI LIGA 1 ÎI FACE IAR CU OCHIUL

by Sorin Haut

UTA a învins astăzi, scor 3-1, în derby-ul de pe teren propriu cu Chindia Târgovişte, meci contând pentru etapa a opta a play-off-ului din seria de vest a Ligii a II-a. Prima parte a meciului de pe arena Motorul a fost destul de echilibrată, cu momente bune pentru ambele echipe. Utiştii au fost primii care au creat pericol la poarta adversă, în minutul 6 şutul lui Chindriş din 16 metri trecând puţin alături. Contrar cursului jocului, Chindia a deschis scorul în minutul 18, la o fază la care centralul bucureştean Dima nu a văzut un fault clar asupra lui Copil, acţiunea a continuat şi Cherchez, scăpat singur, a preluat frumos şi a marcat de la 14 metri, cu o execuţie de atacant veritabil. Au urmat momente de acalmie în jocul UTA-ei, care nu a găsit deloc drumul spre poarta oaspeţilor. Totuşi, pe acest fond de joc mai slab, arădenii au egalat după o fază superbă: Strătilă a şarjat pe dreapta apărarea târgovişteană, a păstruns în careu şi a centrat perfect pentru Man, care singur la şase metri nu avea cum să rateze, marcând simplu cu capul, 1-1! Până la pauză tot UTA a fost mai incisivă, dar Curtuiuş şi Botiş au ratat ţinta, astfel că după prima repriză s-a intrat la cabine la egalitate. Mitanul secund a început în forţă, cu două ocazii mari. Mai întâi, în minutul 51, Meilă a intervenit excelent în faţa lui Copil, după o centrare în careu al lui Man. Peste doar un minut, Nisipeanu a centrat de pe dreapta, Cherchez a reluat din 10 metri, dar Miron a fost salvat de transversală, mingea căzând pe linia porţii.
Revenire superbă a arădenilor
UTA a trecut în avantaj după exact o oră de joc, la capătul unei noi faze de toată frumuseţea. Nou intratul Hlistei l-a angajat bine pe Man, atacantul arădean a lăsat pe drum doi adversari şi din careu a centrat perfect pentru Copil, care singur la 11 metri, a marcat cu un vole superb, sub transversală, 2-1! Pe contraatac, Tănase şi Man au ratat apoi şansa desprinderii, pentru ca Miron să blocheze in extremis o pătrundere în forţă a activului Cherchez. Chindia s-a aruncat în atac, preferând periculos, jocul pe contre, strategie care avea să o coste. În minutul 76 conturile au fost încheiate: mai întăi Neguţ a pătruns în careu, dar şutul său pe colţul lung a fost respins providenţial de Miron, pentru ca pe contraatac, Rus să scape singur şi să marcheze după o cursă de aproape 30 de metri, cu un şut de la limita careului mare, 3-1.
UTA e la mâna ei în lupta pentru baraj!
Finalul a fost excelent gestionat de alb-roşii, deşi Cherchez a ratat o şansă imensă în prelungiri, ratând de la şase metri, iar UTA se impune în derby, trecând iar pe primul loc în play-off-ul din B2, cel puţin până la ora terminării meciului FC Braşov – Gaz Metan, care începe la ora 20! UTA e din nou la mâna ei, cel puţin în lupta pentru locul doi, de baraj, devansând Chindia cu un punct, dar pentru asta are nevoie de şase puncte în duelurile cu Mioveni, de acasă (duminică) şi de la Braşov, pentru a nu mai aştepta eventualii paşi greşiţi ai târgoviştenilor, care oricum au program mult mai uşor. UTA a început meciul de astăzi în formula: Miron – Polgar Manea, Botiș, Burlă – Strătilă (56 Hlistei), Chindriș, Tănase, Copil (73 Roman) – Curtuiuș (70 Rus), Man.

Liga a II-a, seria 2 – play-off
FCM Baia Mare – CS Mioveni 2-2
UTA Bătrâna Doamnă – Chindia 3-1
FC Braşov – Gaz Metan, azi, ora 20 (Digi Sport)

Clasament
1.UTA Arad 8 4 3 1 14-12 35
2.Gaz Metan 7 4 1 2 14-8 34
3.Chindia 8 4 2 2 13-10 34
4.CS Mioveni 8 2 3 3 14-15 26
5.FC Braşov 7 1 1 5 12-21 23
6.Baia Mare* 8 2 2 4 14-15 21
*penalizată cu 4 puncte de Comisia de Disciplină a FRF.

Facebook Comments