Ce mărturisiri mai face Andreea Bălan

by Cristian Dobre

Andreea Bălan a trecut prin clipe grele în ultimul an. A fost la un pas de moarte, atunci când a adus pe lume cea de-a doua fetiță, iar acum se află în plin divorț de George Burcea. Artista a acordat un interviu pentru revista VIVA!, în care a scos la iveală, amănunte neașteptate.

“Ultimul an a fost pentru mine un rollercoaster emoțional, în care am trecut de la normalitate la agonie, apoi la extaz și apoi iar la agonie.
Mă refer la faptul că aveam o relație normală, frumoasă, care a fost dată peste cap de evenimentele șocante de la nașterea Clăriței, un șoc din care nici azi nu mi-am revenit complet. Apoi, pe patul de spital, eu am decis să facem actele pentru căsătorie și credeam că suntem mai uniți ca niciodată, dar, de fapt, nu era așa. Credința aceasta era doar în mintea mea. Apoi, schimbarea de comportament a soțului meu a venit ca un șoc pentru mine. Iar faptul că mă confrunt cu un divorț atât de repede după nuntă a fost din nou o tristețe la care nu m-am așteptat niciodată”, a declarat Andreea pentru revista VIVA!

Andreea a îmbrăcat din nou rochia de mireasă

Recent, Andreea Bălan a lansat o nouă piesă și a dezvăluit povestea din spatele acestei melodii. “Da, această piesă spune exact ceea ce am simțit și cum a ajuns iubirea noastră. Sunt o familistă convinsă și mi-am dorit mult o familie și doi copii. Iar acum mi se pare că a fost doar o poveste, un basm, care s-a terminat. Întotdeauna mi-am pus sufletul în piesele mele și, deși a fost greu să cânt despre mine, totodată a fost ca o eliberare emoțională.

Nu a fost ușor, când am filmat videoclipul, să port rochia de mireasă, și nu a fost ușoară nici filmarea în sine, deoarece tot clipul este plin de simboluri și prezintă etapele despărțirii. Mai întâi, șocul, prin împietrirea emoțională (sunt prezentată că o statuie), apoi suferința – printr-o scenă în care sunt îmbrăcată în roșu, apoi faptul că mă privesc în oglindă, în rochia de mireasă, și mă văd ruptă în bucăți, iar pe urmă renașterea, printr-un fluture pe care îl port la gât, fiind pe jumătate goală, îmi arată vulnerabilitatea. Iar ca statement al videoclipului este tabloul Picasso – «Garçon à la pipe», recreat cu mine.

Este una dintre cele mai puternice piese, emoțional vorbind, pe care le-am interpretat vreodată. După ce am terminat filmările clipului, am plâns, deoarece eram epuizată sufletește”, a mai povestit vedeta pentru sursa citată.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments