Ce mai minte primarul Falcă: ”Autostrada este cea mai mare realizare a mea”

by Andreea Radu

”Aflat în campanie, pe motiv de scădere în sondaje, primarul Aradului revine la ceea ce știe el să facă foarte bine: să mintă alegătorii pentru capital politic. USR Arad lansează astăzi un serial în care vor fi prezentate cele mai gogonate afirmații ale edilului șef, mai vechi sau mai noi.

Astăzi vom vorbi despre afirmația domniei sale, ocazionată de ”sărbătorirea” a 7 ani de la inaugurarea unui sector al autostrăzii care leagă Nădlacul de București, prin care își arogă realizarea centurii în regim de autostradă a orașului. Conform celor reflectate de presă, primarul spune nici mai mult, nici mai puțin decât că ”Este cea mai mare realizare a mea”.

Dorim să îi amintim primarului că dumnealui se laudă cu o lucrare a Ministerului Transportului, adică a guvernului, realizare la care nu a contribuit oficial cu nimic. Dumnealui primește salariu pentru a se asigura că cetățenii Aradului beneficiază de spitale și școli curate și bine dotate, de salubritate selectivă, de căldură la preț corect, de drumuri curate și fără gropi, de transport în comun eficient, de parcuri, etc.

Nu putem să fim de acord că trasul anumitor sfori pentru poziționarea pe actualul traseu al autostrăzii reprezintă o realizare care întră în atribuțiile sale. Legat de traseul ales, amintim că acesta a ”tăiat” balizajul aeroportului, scurtând pista și aruncându-l în afara interesului companiilor aeriene. Mai încolo a fost alipit efectiv de blocurile din cartierul Alfa, astfel că zgomotul traficului greu este acum resimțit de locuitorii din zonă, iar prețurile proprietăților au scăzut.

Pentru că minciuna are picioare scurte, iar domnul primar are des obiceiul să își asume merite inexistente sau să atace adversarii politici cu acuze inventate, vom continua să prezentăm arădenilor seria neadevărurilor lansate de Gheorghe Falcă.”, transmit reprezentanții USR Arad.

Facebook Comments