Ce i-a promis George Burcea mamei sale

by Cristian Dobre

A fost o zi importantă pentru George Burcea, care și-a serbat astăzi mama. Actorul i-a transmis un mesaj inedit femeii care i-a dat viață, prin care amintește de greutățile din viața și în urmă căruia i-a făcut acesteia o promisiune.

George Burcea a scris câteva cuvinte emoționante pentru mama lui, care a trecut prin clipe grele de-a lungul vieții sale.

Ce i-a promis George Burcea mamei sale

Actorul a amintit de toate lucrurile bune și rele cu care s-a confruntat Georgeta, mama sa, printre care se numără și cele care l-au determinat să scrie o carte despre copilăria lui.

A fost una marcată de multe violențe din partea tatălui, cu care are o relație foarte rece. George Burcea a crescut apoi alături de bunici, fiind martor la episoade asemănătoare, care l-au marcat.

„Ea este Georgeta, mama mea. A iubit, a zâmbit, a alergat de fericire, a alergat de teamă, a fost rãnitã, a fost lovitã, iar peste toate acestea, ca un cadou neașteptat de la doamna viață, un cancer mamar și-a făcut apariția în 2015. L-a învins. Le-a învins pe toate, iar astăzi îmi zâmbește”, a scris fostul soț al Andreei Bălan, pe contul lui de socializare.

Pe final, a ținut să îi facă mamei sale și o promisiune solemnă: că va termina romanul și că va face și un film, ambele fiind dedicate ei.

„Voi lansa romanul și voi face și filmul despre tine. Îți promit. La mulți ani, Maman”, a încheiat George Burcea.

Facebook Comments