CE GHINION PENTRU ANDREI GAG! VEZI DE CE A RATAT FINALA OLIMPICĂ

by Sorin Haut

Delegaţia atletică a României îşi punea astăzi speranţe în arădeanul Andrei Gag, debutant la Jocurile Olimpice, dar foarte decis să furnizeze surpriza la Rio şi să se califice în finala probei de aruncarea greutăţii. Iar rezultatele din acest an, cu un aur la Cupa Europei, 20,68 metri, argint la Mondialul de sală, 20,89 metri şi un record naţional corectat, 21,06 metri, îi dădeau tot dreptul să spere la o mare performanţă. Şi a fost atât de aproape să îşi împlinească visul şi să prindă finala olimpică de “12”! Tracul debutului şi-a pus însă amprenta pe evoluţia atletului de la CSM Arad, iar asta avea să îl coste calificarea. Gag a aruncat din prima sub 19 metri, dar apoi şi-a anulat încercarea, iar la cea secundă a ratat, depăşind pragul de concurs, deşi aruncarea măsura undeva în jur de 20 de metri. Andrei şi-a pus apoi toată forţa şi concentrarea în a treia încercare, practic o ultimă şansă de finală. Şi a aruncat foarte bine, 20,40 metri, rezultat cu care spera să prindă la limită ultimul act al probei.
Un “13” blestemat pentru atletul arădean
Numai că la final a fost chiar primul sub linie, pe un blestemat loc 13, în a 13-a zi de concurs de la Rio, la egalitate cu al 12-lea concurent calificat, jamaicanul Richards! A contat însă faptul că Gag a avut două încercări ratate, spre deosebire de adversarul său, cu un rezultat de 19,38 metri din a doua tentativă. Nu e deloc un capăt de ţară pentru atletul nostru, care chiar a evoluat onorabil la Rio, având al 13-lea rezultat (locul 6 în grupa sa, A) din 34 de concurenţi, dar cu siguranţă există o uşoară dezamăgire şi frustrare, pentru că o prezenţă în finală şi poate chiar o prestaţie peste aşteptări acolo, cu o clasare în Top 8, ar fi încununat cu adevărat un an oricum de excepţie.

Facebook Comments