Ce facem în weekend? Mergem la teatru!

by Dana B.

Trei sunt spectacolele pe care actorii arădeni le joacă la sfârșitul acestei săptămâni. Ofertă de nerefuzat, pentru spectatori mari și mici. Astfel, în 2 decembrie, de la ora 19.00, sala mare găzduiește „Vârful aisbergului”, o montare semnată de Theodor Cristian Popescu. Este vorba despre un spectacol  care se construiește pe o poveste provocatoare: O companie multinațională este cutremurată de sinuciderile a trei angajați, în numai cinci luni. Investigațiile scot la iveală lucruri incomode legate de relațiile interumane, de lipsa de considerație față de indivizi.

Duminică, 3 decembrie, e zi de spectacol și pentru cei mai mici dintre amatorii de teatru. Și asta pentru că ziua teatrală debutează, dimineața, la ora 11.00, pe scena Trupei Marionete, cu spectacolul „Faimoasa călătorie a domnului Nostoc”. Este vorba despre o poveste pusă la punct de regizorul Radu Dinulescu, spusă de actorii Lenuța și Sorin Dorobanțu și dedicată puștilor care au trecut de vârsta de patru ani.

Tot duminică, 3 decembrie, dar de la șapte seara, pe scena mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, e vremea comediei. “Geniul crimei”, cea mai recentă producție a teatrului arădean vă provoacă la o oră și un pic de râs în hohote. Montarea, semnată de Antonella Cornici, îi aduce în fața publicului pe actorii: Zoltan Lovas, Alexandru Mărgineanu, Călin Stanciu, Amalia Huțan și Iulia Pop. Toți într-un spectacol savuros, cu umor negru și final neașteptat. Spectacolul nu este recomandat tinerilor sub 16 ani.

 

Facebook Comments