Ce ar trebui să știi înainte de a-ți comanda ochelarii

by Dana B.

Atunci cand vreti sa va alegeti rame pentru ochelari, este bine sa luati în considerare trei sfaturi: – forma ramei ar trebui sa fie în contrast cu forma fetei; – marimea ramei trebuie sa se potriveasca cu cea a fetei; – culoarea ramei trebuie sa se potriveasca cu cea a ochilor (de ex: rame albastre pentru ochii albastri).

Fata rotunda are linii curbe si latimea egala cu lungimea. Pentru a face ca fata sa para mai lunga si subtire, încercati ramele subtiri, care lungesc fata, o punte mare care departeaza ochii si ramele, de exemplu forma rectangulara. Fata ovala este considerata ca avand forma ideala, datorita proportiilor echilibrate. Acestui tip de fata se potriveste orice tip de rame, care sa pastreze armonia naturala. Ramele cu mare adancime, ca cele ale aviatorilor, se potrivesc fetelor de tip patrulater. O punte mica va micsora nasul. La acest tip de fata, lungimea este mai mare decat latimea, iar linia obrajilor este dreapta si lunga, si, uneori, nasul este lunguiet.

Fata de tip diamant are linia ochilor mai îngusta, iar pometii sunt de obicei mai ridicati. Este forma cea mai rara. Pentru a lumina ochii si a accentua pometii, încercati ramele cu detalii decorative în lateral sau fara margine, ovale sau forma ochi de pisica. Fetele patratoase au nevoie de rame care sa îndulceasca unghiurile fetei. Cele mai potrivite sunt ramele ovale. Pentru o fata în forma de inima, cele mai potrivite sunt ramele simple si subtiri. În ceea ce priveste lentilele, opticianul la care apelati va poate recomanda tipul de lentila si modelul. Lentilele monofocale sunt pentru corectarea unei singure probleme a vederii. Întreaga lentila realizeaza corectia doar a unui viciu de refractie.

Lentilele multifocale corecteaza mai multe probleme ale vederii (ex. presbopia). Exista mai multe tipuri de lentile multifocale: – bifocale – împartite în doua. Partea de sus este pentru vederea la distanta, iar cea de jos este pentru vederea de aproape. Puteti vedea cele doua parti ale lentilei, pentru ca exista o linie ce le desparte; – trifocale: sunt ca si cele bifocale, doar ca lentilele sunt împartite în trei parti. Partea de sus este pentru distanta, cea din mijloc pentru vederea intermediara, iar partea de jos pentru apropiere. Cele trei parti sunt separate de linii vizibile. Aceste lentile sunt folositoare celor care trebuie sa priveasca la doua distante diferite, de exemplu pentru pianisti care citesc notele la o distanta diferita de cea la care citesc o carte;

– lentile progresive: aceste lentile nu au linii de separare, dar exista o mica portiune care separa lentilele. Exista cateva distorsionari la marginile lentilei. Puteti obtine o vedere buna cand va îndreptati fata direct spre ce vreti sa vedeti. Obisnuirea cu lentile progresive necesita putin timp de acomodare.

 

Sursa: sanatate.bzi.ro

Facebook Comments