Ce alergii provoacă ambrozia

by Cristian Dobre

Alergiile nu ne supara doar primavara, cand toti pomii infloresc, ci si in alte anotimpuri. Ambrozia (o buruiana extrem de intalnita la noi in tara) este una dintre plantele care cauzeaza cele mai multe alergii de toamna.

Ce este alergia la ambrozie?

Ambrozia face parte dintr-o familie de plante sau buruieni care sunt un alergen extrem de intalnit. Cand o persoana inspira polenul de la ambrozie, sistemul sau imunitar poate reactiona de parca ar fi vorba de o substanta ce cauzeaza o boala, iar acea persoana poate sa aiba simptomele unei alergii.

Ce este ambrozia?

Ambrozia este o planta salbatica (buruiana), ce creste in special pe campuri, la marginea oraselor, sau in zonele cu buruieni de pe terenurile virane. Polenizarea are loc la sfarsitul verii si inceputul toamnei, inainte ca vremea sa devina foarte racoroasa. Polenul este raspandit de vant si este atat de fin, incat nu il putem observa cu ochiul liber, cum se intampla in cazul altor factori alergeni, cum ar fi puful plopilor, primavara.

Ce trebuie sa stii daca esti alergic la ambrozie?

Cantitatea de polen de ambrozie din aer este mai mare dimineata, de aceea este posibil ca simptomele cauzate de alergia la ambrozie sa fie mai puternice in prima parte a zilei. De asemenea, in zilele cu vant puternic si uscat, concentratia de polen de ambrozie din aer creste. O persoana poate sa intre in contact cu polenul de ambrozie prin simplul fapt ca respira aerul cu particule de acest gen, asa ca este foarte greu de evitat acest polen.

Cand este sezonul ambroziei sau perioada cand ambrozia inflorita ne provoaca cele mai mari neplaceri?

Exista mai multe tipuri de ambrozie, iar buruiana aceasta, de regula, elibereaza polenul intre lunile august si septembrie. O singura planta de ambrozie poate elibera pana la un miliard de particule de polen, care dau nastere altor plante si care provoaca alergii sezoniere semnificative. De regula, polenul de ambrozie apare intre lunile august si jumatatea lui octombrie, iar „varful” este atins in luna septembrie.

Cantitatea de polen din aer este, de regula, cea mai mare intre orele 10 dimineata si 3 dupa-amiaza, in functie de vreme. Ploaia si temperaturile scazute pot ajuta la scaderea concentratiei de polen de ambrozie din aer.

Cauzele alergiei la ambrozie

O alergie are loc cand sistemul imunitar are un raspuns inadecvat la polenul de la floarea de ambrozie. In mod normal, sistemul imunitar incurajeaza unele modificari chimice in corp, care ajuta la indepartarea „invadatorilor” daunatori, cum ar fi virusurile si bacteriile.

In cazul persoanelor care sunt alergice la ambrozie, insa, sistemul imunitar identifica in mod gresit polenul inofensiv si il vede ca pe un intrus periculos si astfel incepe sa lupte, pentru a ataca polenul. O substanta numita histamina este eliberata cand corpul intalneste polenul de ambrozie. Histamina e cea care cauzeaza multe simptome neplacute, cum ar fi secretiile nazale (rinoreea), stranutul si mancarimile la nivelul ochilor.

Simptomele alergiei la ambrozie

Daca te intrebi cum se manifesta alergia la ambrozie, vei gasi mai jos o lista cu simptomele acesteia, pentru a sti cum sa o recunosti pe viitor, atat la tine, cat si la persoanele dragi:

Alergia la polenul de ambrozie are simptome similare ca in cazul altor alergii:

• rinita alergica, cu stranut, congestie nazala, mancarime nazala, rinoree (nasul curge cu secretii apoase)

• conjunctivita alergica: inflamarea si inrosirea ochilor

• mancarimi la nivelul urechilor, cerului gurii

• pierderea mirosului

• dureri de cap

• oboseala cronica si somnolenta

• criza de tuse similara cu cea din astm.

O alergie la ambrozie poate cauza multe simptome, cum ar fi: mancarimi la nivelul ochilor, nasului si gatului; ochi umflati; nas infundat sau secretii nazale (rinoree); stranut; dificultatea de a dormi. Simptomele alergiei la ambrozie tind sa aiba loc la finalul verii, pana spre inceputul toamnei, cand polenul plantei incepe sa se raspandeasca.

Pe langa aceste simptome, alergia la ambrozie poate irita caile respiratorii superioare, ducand la tuse si respiratie suieratoare (sau wheezing) la persoanele care sufera de astm.

Mancarime nazala

Printre simptomele usor de observat se afla si: mancarimile de la nivelul nasului, nasul infundat sau rinoreea (secretii nazale abundente).

Stranut

Reactia alergica la toate plantele care produc polen este numita, de cele mai multe ori, „febra fanului” sau rinita alergica. Printre simptomele alergiei la ambrozie se afla si stranutul.

Mancarimi la ochi

Un alt simptom cauzat de polenul de ambrozie sunt mancarimile de la nivelul ochilor.

Secretii nazale (rinoree) ori nas infundat

Tot un simptom al alergiei la ambrozie este nasul infundat (congestia nazala); alt simptom, tot in aceasta zona, este rinoreea, cand pacientul are secretii nazale provocate de polenul de ambrozie.

Ochi inrositi

Pe langa faptul ca alergia la ambrozie provoaca mancarimi oculare, ea mai poate cauza si inrosirea ochilor si lacrimarea acestora.

Mancarime in urechi si in cerul gurii

Simptomele alergiei la ambrozie se pot extinde si la nivelul gurii sau urechilor, iar cel care este alergic la ambrozie va simti o senzatie ca de mancarime, ca de intepatura sau furnicatura.

Tuse cronica

Contactul cu polenul de ambrozie va stimula o reactie a sistemului imunitar in cazul anumitor pacienti. Cand se intampla acest lucru, la unele persoane se agraveaza simptomele astmului – ca de exemplu, tusea cronica.

Dificultate in respiratie

La unele persoane, faptul ca intra in contact cu polenul de ambrozie poate sa agraveze simptomele astmului si poate sa apara dispneea (scurtarea respiratiei sau dificultatea in respiratie).

Respiratie suieratoare

Numita si wheezing, respiratia suieratoare poate fi un simptom agravat al astmului la unele persoane care au de-a face cu polenul ambroziei.

Umflarea ochilor

Pe langa mancarimile de la nivelul ochilor, un simptom al alergiei la ambrozie poate fi si faptul ca ochii persoanei se umfla din cauza expunerii la polen.

Alte simptome ale alergiei la ambrozie

Daca o persoana sufera de alergii severe, ambrozia poate declansa un episod de astm, sinuzita cronica, dureri de cap si probleme in timpul somnului.

Alte simptome ale alergiei la ambrozie pot fi:

• disconfort in gat,

• presiune la nivelul sinusurilor (care poate cauza durere faciala),

• pielea de sub ochi este umflata si are o nuanta albastruie,

• simtul olfactiv scade, la fel si simtul gustului se reduce;

• calitatea somnului este redusa.

Metode de diagnosticare pentru alergia la ambrozie

Alergia la ambrozie nu trebuie ignorata, asa ca este bine sa mergi la un medic alergolog, pentru un diagnostic corect.

Anamneza pacientului

Medicul poate, de cele mai multe ori, sa diagnosticheze o alergie la ambrozie doar pe baza simptomelor pe care le are pacientul. Medicul alergolog va intreba, de regula, cand a observat pacientul prima data simptomele si ce factori i-a agravat simptomele sau le-a calmat.

Teste cutanate – Cat de important este un test alergologic cutanat

Pentru a confirma ca este vorba despre o alergie la ambrozie, medicul poate efectua testarea alergologica cutanata. Acest test implica plasarea unei mici picaturi ce contine polen de ambrozie diluat, pe piele, iar apoi pacientul este intepat usor in acea zona. Daca persoana este alergica la ambrozie, va avea o reactie usoara pe zona respectiva, precum: edem (umflarea pielii), mancarimi sau roseata.

Teste de sange

O alta optiune folosita pentru a confirma o alergie la ambrozie este ca pacientului sa i se faca un test de sange. Un laborator de analize poate testa o mostra de sange de la pacient, pentru a depista prezenta anticorpilor asociati cu ambrozia, care indica o alergie la aceasta buruiana.

Cand e cazul sa mergi la medic

Pentru a verifica daca este vorba de o alergie la ambrozie, trebuie sa mergi la medicul alergolog, care va folosi mai multe metode de diagnostic, fie testul alergologic cutanat cu rezultat pozitiv, fie analize te sange. Totodata, medicul te va intreba despre orice simptome ale rinitei alergice sau ale astmului cu care te confrunti.

Momentul din an si severitatea simptomelor tale, comparate cu concentratia de polen din aer din zona ta, conteaza foarte mult in stabilirea diagnosticului, asa ca medicul alergolog trebuie sa investigheze daca polenul de ambrozie este intr-adevar vinovat de alergia ta.

Riscurile si complicatiile alergiei la ambrozie

Persoanele care sunt alergice la alte substante au riscuri mai mari sa fie alergice si la polenul de ambrozie. Totodata, ai un risc crescut de a suferi de alergie la ambrozie daca esti deja alergic la: acarienii de praf, mucegai, matreata din blana animalelor de companie, alte tipuri de polen (cum ar fi polenul de la florile unor copaci).

Daca unul dintre membrii familiei tale (o ruda apropiata) are alergie la ambrozie, atunci si tu ai riscuri mari de a dezvolta acest tip de alergie.

Problemele (complicatiile) care pot fi asociate cu „febra fanului” sau rinita alergica (pentru ca reactia alergica la toate plantele care produc polen, inclusiv la ambrozie, este numita si rinita alergica) pot include:

• Calitatea vietii pacientului se reduce – rinita alergica poate sa afecteze activitatile placute si poate face ca pacientul alergic la ambrozie sa fie mai putin productiv.

• Calitatea redusa a somnului – Simptomele rinitei alergice – cele ale alergiei la ambrozie – pot sa il tina pe pacient treaz noaptea sau pot sa ingreuneze procesul de adormire; aceste lucruri pot duce la oboseala si la o stare generala de rau.

• Agravarea astmului – Rinita alergica poate agrava semnele si simptomele astmului; in mod similar, alergia la ambrozie poate irita caile respiratorii superioare, ducand la tuse si respiratie suieratoare la pacientii care sufera deja de astm.

• Sinuzita – Congestia prelungita a sinusurilor din cauza rinitei alergice poate creste riscul de a dezvolta sinuzita, adica o infectie sau o inflamatie a membranei care captuseste sinusurile.

Alergie la ambrozie sau raceala?

Pentru ca racelile si alergiile au multe simptome la fel, vei descoperi ca iti este greu sa deosebesti cele doua conditii. Daca vrei sa afli de ce nu te simti bine, incearca sa fii atent la simptomele pe care cele doua nu le au in comun.

Racelile, cel mai probabil, iti cauzeaza: stari de oboseala, dureri si disconfort, durere in gat, febra.

Alegiile, pe de alta parte, cel mai probabil iti cauzeaza mancarimi in zona ochilor, respiratie suieratoare, eruptii cutanate, cum ar fi eczema sau urticaria.

Totodata, retine ca febra fanului sau rinita alergica (provocata de polenul de la plante – iar aici intra si ambrozia) poate dura saptamani sau luni, spre deosebire de o raceala, care de regula trece dupa 1-2 saptamani.

Tratarea alergiei la ambrozie

Vizita la medic este obligatorie indiferent de severitatea alergiei la ambrozie, pentru ca doar un medic specialist poate sa determine tratamentul adecvat, in functie si de alte boli cronice, de varsta sau sexul pacientului.

Tratamentul medicamentos pentru alergia la ambrozie

Tratamentul medicamentos cuprinde, pe de o parte, tratarea simptomelor alergiei la ambrozie, cu ajutorul antihistaminicelor, cortizonului, picaturilor nazale sau spray-ului nazal. In cazurile mai acute, medicul alergolog poate recomanda picaturile sau injectiile cu extracte alergenice standardizate.

Daca evitarea polenului de ambrozie nu este o masura suficienta pentru a preveni simptomele alergiei tale la ambrozie, poti lua in considerare unul dintre urmatoarele tratamente:

  • medicamentele eliberate fara prescriptie medicala,
  • steroizii cu administrare nazala,
  • antagonistii receptorilor pentru leucotriene (o clasa noua de medicamente pentru tratamentul astmului),
  • imunoterapia sau „vaccinul antialergic”.

 

Retine ca un plan de tratament bine pus la punct, impreuna cu medicul alergolog, este o modalitate mai buna pentru a face fata alergiei la polenul de ambrozie.

• Ia medicamente antiinflamatoare sau antihistaminice – Medicamentele de la ora actuala functioneaza bine pentru a tine sub control simptomele rinitei alergice, asa cum este alergia la ambrozie. Aceste medicamente pot sa ajute si in cazul simptomelor de la nivelul ochilor, nasului si simptomelor astmului.

Noile antihistaminice nu provoaca la fel de tare stari de somnolenta, pe cat provocau cele din generatia anterioara. Poti lua aceste medicamente fara prescriptie medicala, insa este bine sa intrebi medicul sau farmacistul inainte de a le administra.

Chiar daca medicamentele antihistaminice nu blocheaza „cascada” de reactii biochimice care se declanseaza in timpul unei reactii alergice, unii pacienti se simt bine folosind antihistaminice non-sedative, care ii ajuta sa tina sub control simptomele.

 Spray-urile nazale antiinflamatoare pot si ele sa te ajute si, in plus, au mai putine efecte adverse.

• O buna metoda de aparare contra rinitei alergice sunt spray-urile nazale cu corticosteroizi, insa acestea functioneaza cel mai bine daca ai un plan facut in avans, impreuna cu medicul alergolog. Aceste spray-uri functioneaza cel mai bine daca incepi sa le folosesti in mod regulat, cu cateva saptamani inainte sa debuteze sezonul alergiei la polenul de ambrozie.

Nu astepta pana cand incep sa apara simptomele suparatoare ale alergiei la polen, ci mergi la medic pentru a-ti recomanda spray-uri nazale potrivite nevoilor tale.

• Poti cere la farmacie si picaturi de ochi, pentru a calma simptomele de la nivel ocular, dar retine ca vei avea nevoie de alte tratamente pentru astmul alergic, asa ca mergi la medicul specialist pentru un diagnostic corect.

Retine ca medicamentele care pot calma simptomele alergiei la ambrozie sunt:

* antihistaminicele, cum ar fi loratadina sau difenhidramina

* decongestionantele, cum ar fi pseudoefedrina sau oximetazolina

* steroizii (corticosteroizii) nazali, cum sunt fluticazona sau furoat de mometazona

* medicamentele care combina un antihistaminic si un decongestionant.

Intreaba medicul alergolog despre ce medicamente pe baza de reteta iti poate oferi, in cazul in care alte medicamente s-au dovedit a fi ineficiente.

Tratamentul naturist pentru alergia la ambrozie

Daca esti insarcinata sau alaptezi, nu lua niciunul dintre remediile de mai jos, cu exceptia cazului in care medicul tau iti prescrie. Mai jos sunt cateva remedii naturale care pot calma simptomele alergiei:

Urzica – Este o planta medicinala bogata in minerale si unul dintre cele mai bune remedii din plante pentru rinoree si mancarimi ale ochilor. Datorita ingredientului activ din urzica (Urtica dioica), numit scopoletina, extractele de urzica ajuta la prevenirea simptomelor rinitei alergice, cum ar fi stranutul, congestia nazala si mancarimile nasului, lacrimatul ochilor. Poti lua capsule cu extract de urzica, in functie de recomandarile medicului fitoterapeut.

Vitamina C – Stimuleaza sistemul imunitar si are si beneficiul de a actiona precum un antihistaminic usor. Potrivit unui studiu, nivelurile histaminelor au fost semnificativ reduse atunci cand nivelul vitaminei C din sange a crescut.

Quercetina din fructe – Un antioxidant natural, quercetina se gaseste in fructe precum merele, strugurii rosii si grepfrut, cat si in legume (cum ar fi ceapa) si in ceai. Quercetina este folositoare, pentru ca impiedica celulele imunitare sa elibereze histamine, substantele chimice care provoaca simptomele alergiilor.

Bromelaina – Enzima numita bromelaina, care se gaseste in ananas, este un antiinflamator puternic, care calmeaza edemul (umflarea tesuturilor), in special din nas si din sinusuri. Totodata, bromelaina pare sa subtieze secretiile nazale, potrivit studiilor. Poti lua substanta sub forma de capsule, in dozele recomandate de medicul tau. Atentie: daca esti alergic la ananas, este posibil sa fii alergic si la bromelaina.

Eucaliptul – Remediile din aceasta planta medicinala subtiaza mucusul si sunt excelente pentru a calma tusea persistenta. Eucaliptul este disponibil sub multe forme, asa ca alege impreuna cu medicul alergolog optiunea care ti se potriveste: dropsuri pentru tuse, siropuri pentru tuse, ceai, inhalari cu aburi, alifii sau unguente.

Imunoterapia: care este rolul unui vaccin antialergic

Medicii pot recomanda imunoterapia sau asa-numitul vaccin antialergic (niste injectii speciale), pentru cei cu simptome mai severe. Acest tratament implica injectarea unor cantitati din ce in ce mai mari de polen de ambrozie, pentru a reduce simptomele pe care le are persoana.

Imunoterapia (injectiile facute in cazul celor cu alergie) poate sa ajute pacientii sa gaseasca o solutie, pentru a calma simptomele alergiei la ambrozie pe o perioada de mai multi ani. Daca te temi de ace si nu vrei sa apelezi la injectii, intreaba medicul alergolog despre tablete sau picaturi pe care ti le poate prescrie pentru a reduce simptomele alergiei la ambrozie.

Pentru o calmare pe termen lung, retine: intreaba medicul despre cum te ajuta imunoterapia si despre vaccinul antialergic pe care il poti face pentru a tine alergia la ambrozie sub control. Vaccinul antialergic reduce raspunsul alergic la anumiti alergeni si calmeaza simptomele multor pacienti, iar efectele pot dura ani sau chiar decenii.

Imunoterapie sub forma de pastile cu administrare sub limba

Exista imunoterapie si sub forma de pastile, nu doar sub forma de injectii. Astfel, pentru a trata alergia la ambrozie, exista si unele pastile cu administrate sublingual. Acest tip de tratament inseamna ca asezi o pilula care contine alergenul sub limba si ca apoi sa o inghiti. Aceste pastile ofera aceleasi beneficii ca vaccinul antialergic.

Schimbari pe care pacientul alergic la ambrozie trebuie sa le faca in stilul de viata

Daca esti alergic la ambrozie, un pas important este sa eviti, pe cat posibil, expunerea la polenul acestei buruieni.

• Ia masurile necesare pentru a impiedica polenul de ambrozie sa patrunda in locuinta.

• Tine ferestrele inchise si foloseste un aparat de aer conditionat cu un filtru HEPA, in zilele caniculare.

• Cantitatea de polen de ambrozie din aer este, de regula, cea mai mare intre orele 10 si 15. Asadar, cu cat iesi mai devreme din casa, dimineata, cu atat mai bine. Inainte de ora 10 este cea mai buna perioada pentru a iesi din locuinta. Si zilele ploioase sunt aliatii tai, pentru ca ploaia tine sub control polenul ambroziei, nepermitandu-i sa circule.

• Scapa de ambrozia de pe proprietatea ta, scotand plantele din radacina inainte sa inceapa polenizarea. Daca ai alergie la ambrozie, poarta o masca sau roaga pe cineva sa smulga plantele de pe proprietatea ta.

• Dupa ce ai stat in aer liber, schimba-ti hainele imediat si fa-ti dus.

• Spala sau periaza animalele de companie dupa ce s-au jucat afara, pentru a reduce riscul ca polenul de ambrozie sa patrunda in locuinta.

• Nu usca hainele afara si nu le lasa sa atarne in exterior, pentur ca in acest fel vor colecta alergenii din aer.

• Fa-ti timp si cauta metode care te pot ajuta sa minimalizezi expunerea la polenul de ambrozie.

• Foloseste aparatul de aer conditionat pe perioade mai lungi de timp, chiar si dupa ce a venit toamna.

• Cumpara un dezumidificator pentru locuinta.

• Aspira prin locuinta in fiecare saptamana, cu un aspirator care un filtru HEPA.

• Spala obiectele vestimentare dupa ce le-ai purtat afara, pentru ca acestea pot avea polen de ambrozie pe suprafata lor.

• Usuca hainele intr-un uscator si nu le lasa afara sau pe balcon, pentru ca exista riscul ca polenul de ambrozie sa se depuna pe ele.

Ce alimente sa eviti daca esti alergic la ambrozie

Persoanele care sunt alergice la ambrozie sunt, de cele mai multe ori, si sensibile la anumite alimente. Asta pentru ca unele plante pot contine polen care este similar cu cel al ambroziei. Afectiunea este cunoscuta si ca sindromul alergiei orale.

Alimentele care pot cauza simptome la o persoana care sufera de alergie la ambrozie sunt:

• bananele

• pepenele galben sau cantalup

• ceaiul de musetel

• castravetele

• mierea care contine polen

• semintele de floarea-soarelui

• dovlecelul.

Unele persoane alergice se confrunta doar cu simptome usoare, cum ar fi secretiile nazale sau stranutul atunci cand mananca aceste alimente. Poti reduce efectele sindromului alergiei orale daca gatesti fructele, le indepartezi coaja sau le pui la conserva inainte de a le manca.

Prevenirea alergiei la ambrozie

Pentru diminuarea simptomelor alergiei la ambrozie, incearca in primul rand sa petreci cat mai mult timp in interior, cu geamurile inchise si sa eviti spatiile unde vegetatia este bogata si unde se gasesc mari cantitati de polen de ambrozie. Daca locuiesti la marginea orasului sau in apropierea unui camp sau teren viran, pe care creste de regula ambrozia, aeriseste cat mai putin si nu usca rufele pe balconul deschis sau afara. Fa dus, spala-ti parul si hainele la finalul fiecarei zile, pentru a elimina orice urma de polen de ambrozie care s-ar fi putut depune pe piele, pe haine sau in par.

Cum sa eviti polenul de la floarea de ambrozie

Cea mai buna modalitate de prevenire a alergiei la ambrozie este sa limitezi contactul cu polenul acestei buruieni. Evitarea ambroziei nu este intotdeauna usoara, insa exista modalitati prin care poti limita expunerea la polen si, astfel, iti poti reduce riscul de aparitie a simptomelor neplacute.

• Stai mai mult in interior spre finalul verii si inceputul toamnei, cand concentratia de polen de ambrozie in aerul respirabil este foarte mare.

• Evita sa iesi din casa in intervalul orar cand concentratia de polen de ambrozie este mare. Limiteaza timpul petrecut afara intre orele 10.00 si 15.00. Concentratia de polen de ambrozie scade dimineata foarte devreme si dupa-amiaza tarziu.

• Nu uita sa tii ferestrele inchise. Acasa sau in masina, oriunde te-ai afla, nu deschide ferestrele. Foloseste un aparat de aer conditionat dotat cu filtrele necesare, care va mentine racoarea in locuinta si va ajuta la filtrarea si eliminarea polenului.

• Schimba-ti hainele si spala-te pe maini dupa ce ai fost afara, la plimbare sau la cumparaturi. Polenul de ambrozie se poate depune pe piele sau pe haine.

• Ai mare grija la alimentele care iti pot declansa o reactie alergica – Faptul ca mananci alimente care contin proteine similare cu cele din polenul de ambrozie poate sa iti agraveze simptomele. Posibile alimente care declanseaza alergia: bananele, pepenele galben, mierea, semintele de floarea-soarelui, ceaiul de musetel, etc.

• Usuca-ti hainele in interior sau in uscatorul de rufe. Nu le lasa afara, pentru ca vor capta polenul de ambrozie si iti vor agrava simptomele alergiei.

• Samponeaza si spala parul animalelor de companie in mod regulat, daca acestea petrec timp in aer liber, pentru a le impiedica sa aduca polenul de ambrozie in locuinta.

• Spala lenjeriile de pat cu apa si detergent, o data pe saptamana, pentru a fi sigur ca polenul de ambrozie nu persista pe cearceafuri.

Sursa: doc.ro

Facebook Comments