Ce afecțiuni poate indica răgușeala

by Adrian Topor
Please follow and like us:

Răgușeala: ce afecțiuni poate indica

Răgușeala sau disfonia apare de regulă în suferințele laringiene, care implică și corzile vocale, dar și într-o serie de afecțiuni ale aparatului respirator sau ale sistemului nervos.

Schimbare anormală a vocii în ceea ce privește intensitatea și volumul, răgușeala poate fi cauzată de diverse afecțiuni. În general, este provocată de o iritație a corzilor vocale. Laringele este porțiunea de tract respirator care conține corzile vocale. Când vorbim sau cântăm, corzile vocale vibrează și produc sunete.

Din ce cauze apare răgușeala

Această problemă de sănătate poate fi cauzată de mai multe afecțiuni. Cea mai frecventă cauză a răgușelii este laringita acută (inflamarea corzilor vocale), provocată cel mai adesea de o infecție a tractului respirator superior și mai rar de o folosire inadecvată a vocii sau de o suprasolicitare a acesteia (strigăte sau interpretarea unor cântece).

Alte cauze ale apariției răgușelii sunt:

  • Noduli, chisturi sau polipi pe corzile vocale
  • Paralizia corzilor vocale
  • Refluxul gastroesofagian
  • Alergiile
  • Inhalarea unor iritanți ai tractului respirator
  • Fumatul
  • Afecțiuni ale tiroidei
  • O traumă a laringelui sau a corzilor vocale
  • Afecțiuni neurologice (Parkinson, atac cerebral)
  • Cancerul laringelui.

Cu ce simptome vine răgușeala

E important să se apeleze la medicul otorinolaringolog dacă:

–    Răgușeala ține mai mult de patru săptămâni, mai ales dacă persoana e fumătoare.
–    Schimbările severe ale vocii durează mai mult de câteva zile.
–    Apar dificultăți la respirație.
–    Își fac apariția durerile când persoana încearcă să vorbească.

Oricare ar fi potențiala cauză a răgușelii, e recomandat ca persoanele care se confruntă cu această problemă mai mult de trei-patru săptămâni la rând să meargă la medicul otorinolaringolog (ORL) pentru a afla exact cauzele apariției acestei probleme.
Medicul va adresa întrebări despre apariția răgușelii, despre eventualele simptome asociate, după care va examina capul și gâtul pacientului. În unele cazuri, medicul va introduce un tub flexibil în gât pentru a vizualiza direct corzile vocale dacă nicio cauză nu este identificată la controlul inițial.

Cum se tratează răgușeala

Tratamentul pentru răgușeală se face în funcție de cauza apariției acesteia, de exemplu:

–    În caz de laringită acută provocată de o infecție a tractului respirator superior, aceasta poate trece de la sine pe măsură ce infecția dispare din corp. Medicul poate recomanda, totuși, un tratament de suprimare a tusei sau de inhalare a vaporilor de aer cald.
–    Pentru a evita să se irite și mai mult corzile vocale, se recomandă repaus vocal. Mai ales persoanele afectate de răgușeală în urma folosirii intensive a vocii (de exemplu, soliștii vocali sau profesorii) e bine să ia un repaus vocal, pentru a nu-și provoca daune mai grave ale corzilor vocale (hemoragie).
–    Pentru fumători se indică întreruperea fumatului.
–    În cazul în care cauzele răgușelii sunt boala de reflux gastroesofagian sau alergiile, medicul va recomanda medicamente pentru a trata aceste afecțiuni.
–    În cazul în care corzile vocale sunt paralizate din cauza unor afecțiuni neurologice, se poate recomanda o terapie de antrenare a vocii. Aceeași terapie poate fi indicată și în caz de atrofie a corzilor vocale.
–    Dacă răgușeala apare ca urmare a unor polipi, noduli sau traume ale laringelui, poate fi necesară o intervenție chirurgicală.
–    Dacă se dovedește că răgușeala e un simptom al cancerului de laringe, pe lângă intervenția chirugicală, pacientul ar putea avea nevoie de radioterapie sau chimioterapie.

Cum se poate preveni răgușeala

–    Trebuie evitate situațiile care cer o utilizare excesivă a vocii. Dacă e nevoie ca o persoană să vorbească la o conferință sau la un training care se întinde pe mai multe zile, de exemplu, e bine să solicite un microfon.
–    Persoanele care își solicită vocea regulat, precum soliștii vocali, e bine să apeleze la traineri vocali care să îi asiste cu efectuarea anumitor exerciții.
–    Evitarea fumatului previne dezvoltarea cancerului de laringe.
–    Persoanele care răgușesc din cauza bolii de reflux gastroesofagian pot combate această problemă prin respectarea tratamentului și prin modificări ale alimentației (evitarea sau consumul redus al alcoolului, cofeinei și condimentelor).
–    Se recomandă un consum sporit de apă pentru a subția mucozitățile din organism. De asemenea, se consumă cu moderație produsele care conțin cofeină.

Complicațiile pe termen lung ale răgușelii netratate pot varia de la permanentizarea acestei stări, până la inabilitatea de a comunica eficient cu cei din jur sau la necesitatea unei intervenții chirurgicale.

Sursa: doc.ro

Facebook Comments