CE A PĂŢIT KIM KARDASHIAN

by Cristian Dobre

Kim Kardashian a fost amenințată cu arma, în camera sa de hoitel din Paris, de doi bărbați îmbrăcați în polițiști. Vedeta TV nu a fost rănită de agresori, însă se află în stare de șoc, relatează BBC News.

”Kim Kardashian West a fost ameninţată cu arma în camera sa de hotel din Paris, în această seară, de doi bărbaţi mascaţi îmbrăcaţi în poliţişti. Este în stare de şoc, dar nu a suferit răni fizice”, a transmis un purtător de cuvânt al lui Kim Kardashian.

Oficiali ai poliţiei din capitala franceză au confirmat faptul că a avut loc un jaf, în care a fost implicată Kardashian, care nu era înarmată, şi că o investigaţie se află în desfăşurare.

Kanye West a întrerupt un concert
Incidentul a ieșit la iveală la scurt timp după ce rapperul Kanye West a întrerupt concertul pe care îl susținea la Meadows Festival în New York. El a spus spectatorilor săi că trebuie să plece din cauza unei ”urgenţe familiale”.

”Din cauza unei urgenţe familiale, Kanye West a fost nevoit să îşi încheie recitalul. Apreciem show-ul pe care l-a făcut în încheierea Meadows Festival. Gândurile noastre merg spre West şi familia sa”, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatori.

Kim Kardashian în Franţa pentru a lua parte la Săptămâna Modei de la Paris, alături de mama sa, Kris Jenner, şi de sora Kendall Jenner.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments