Ce a pățit Bebe Cotimanis
Bebe Cotimanis a primit recent o lovitură neașteptată din partea lui Nicolae Poghirc, directorul Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești, unde Cotimanis era angajat și unde actorul a întâlnit-o pe Iulia Dumitru, cea care îi este actualmente parteneră de viață.
Din păcate, imediat după ce Cotimanis a împlinit vârsta de pensionare, Poghirc l-a anunțat că i-a încetat contractul de muncă. Poghirc, care în presa locală este acuzat că a pus teatrul pe butuci, i-a suspendat un spectacol lui Cotimanis, după care a încercat să îl pensioneze cu forța, potrivit VIVA!
„Dânsul mi-a dat o notă prin care mă scoate la pensie, considerând că n-are nevoie Teatrul «Davila» de Cotimanis. Are nevoie de Poghirc, probabil, mai mult (n.r. – râde). Trebuie să mă duc să semnez încetarea contractului. N-am de gând să mă duc, până una-alta.
Oricum, e un audit pe teatru acum, sper să iasă bine dl. şef-general. (…) Mi-a suspendat spectacolul la Teatrul Naţional. Am avut «Old Love-ul» luat prin impresar de la teatrul nostru şi 400 de persoane au fost trimise acasă de la TNB, sala era arhiplină. Domnul manager a mărit de la 5-7 milioane (de lei vechi – n.r.), cât lua teatrul pe fiecare spectacol, la 120 de milioane (de lei vechi – n.r.), ca să nu poată fi jucat spectacolul, după ce s-a vândut’, a relatat Cotimanis pentru Jurnalul de Argeş.