Ce a făcut Rita Mureșan de Halloween

by Cristian Dobre

Rita Mureșan a trecut de la energii pozitive și vibrații speciale la oale și cratițe. Fosta creatoare de modă, care în urmă cu vreo patru ani devenise o persoană spirituală și se specializa în “Terapia cu îngeri”, a coborât cu picioarele pe pământ, aterizând direct în bucătărie, unde pregătește mâncare pentru evenimente culinare.

Mult timp, Rita Mureșan a vorbit tuturor despre terapia cu îngeri, organizând seminarii pentru care cerea în jur de 450 de lei de participant. A avut, la vremea respectivă – 2014-2016 – destul de mult succes. Când s-a apucat de aceste seminarii, fosta creatoarea de modă susținea că doar cu ajutorul îngerilor a reușit să o scape de kilogramele în plus. După doi ani, Rita a schimbat macazul, trecând de la terapii cu îngeri la petreceri cu demoni. Zilele trecute, ea a organizat, cu ocazia Halloweenului – care e considerat o sărbătoare păgână – un evenimente culinar tematic.

Petrecerea de Halloween face parte din seria de petreceri desfășurate sub patronajul Ritei sub tagul #ritalicios. La aceste evenimente, fostul designer își arată talentele de bucătar, gătind live pentru cei care plătesc o taxă de 95 de lei și aleg să se distreze alături de ea. Așa a procedat și la party-ul de Halloween, unde le-a pregătit participanților – care au venit costumați în vrăjitoare, fantome sau alte personaje de poveste – o mulțime de preparate.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments