CAZUL ABEL AJUNGE LA DIICOT: DROGURI, TRAFIC DE PERSOANE SI ACTE FALSE, IN ATENTIA PROCURORILOR

by Sida Voicu

Conform unor surse de încredere, cazul Abel a ajuns pe masa procurorilor DIICOT, care au demarat o anchetă cu privire la mai multe infracţiuni comise de persoane implicate în acest dosar, dar nu numai. Din informaţiile noastre, unele persoane din dosarul Abel, printre care chiar cel acuzat de uciderea omului de afaceri, asociatul Adrian Buleu, sunt suspectate de trafic de droguri sau trafic de persoane. De asemenea, în cercetare se află şi un caz expus chiar în sala de judecată de martorii din proces, cel al actelor false obţinute de amanta lui Adrian Buleu, cu sprijinul unor persoane de la Direcţia Judeţeană de Evidenţa Persoanei. De altfel, acest caz a făcut obiectul unor anchete ale mai multor instituţii care au încercat, din cauze pe care le vom prezenta într-un material viitor, să albească situaţia extrem de gravă de la această direcţie, unde până în urmă cu un an s-au petrecut lucruri nu tocmai curate.

 

 

Facebook Comments