Caz de Covid-19 la clubul Danei Dodean! Arădeanca a scăpat, totuşi, de izolare

by Sorin Haut

Coronavirusul face ravagii şi în Franţa, iar sportul din Hexagon are de suferit de pe urma cazurilor de infectare. Aşa s-a întâmplat şi la clubul pentru care evoluează arădeanca Daniela Dodean-Monteiro, Metz Tennis de Table, echipa feminină fiind nevoită să îşi amâne semifinala de campionat, cu Saint Quentin, pentru un caz de Covid-19 depistat în cadrul clubului. Adina Diaconu, colegă cu Dodean la Metz, este considerată „contact” al persoanei bolnave și a fost izolată, precum mare parte din formație. Dodean a fost ceva mai norocoasă, cazul fiind descoperit înainte ca arădeanca să plece din Portugalia – unde este stabilită, alături de familie – spre Franța, astfel că a reușit să evite izolarea. „Chiar cu o zi înainte de a pleca au anunţat-o de acest caz, astfel că a rămas în Portugalia. Urmează să vină în aprilie la Arad, unde va sta câteva zile„, spune fratele Danei, Cristian Dodean.

Semifinala Metz – Saint Quentin, amânată o lună

Semifinala de Superligă în dublă manşă, dintre Metz şi Saint Quentin (n.n. semifinaliste în actualul sezon din Champions League), programată iniţial pentru datele de 30 martie şi 4 aprilie, a fost amânată o lună de zile, astfel că partidele au fost reprogramate pentru 29 aprilie şi 2 mai, anunţă site-ul oficial al lui Metz TT. Dodean şi Diaconu fac parte și din naționala de tenis de masă a României, calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo. (foto: Metz Tennis de Table, facebook)

Facebook Comments