CATANGA SI PADUREANU, LUNA DE MIERE INAINTE DE NUNTA

by redactor
Please follow and like us:

Le fac pe toate pe dos. După ce au amânat cununia timp de 23 de ani, acum Cornelia Catanga şi Aurel Pădureanu au tergiversat nunta religioasă. Totuşi, n-au renunţat la luna de miere şi vor pleca în Dubai.

Cornelia Catanga (56 de ani) şi Aurel Pădureanu (62 de ani) s-au căsătorit civil abia în ianuarie, după ce au trăit în concubinaj timp de 23 de ani. Acum a venit vremea ca cei doi artişti să amâne nunta religioasă. Ceremonia trebuie să aibă loc în luna mai, dar solista s-a răzgândit iarăşi, pe ultima sută de metri.

„Trebuia să facem nunta acum, în mai, dar am înţeles că nu e bine, că e rău de moarte şi de despărţire, aşa că o lăsăm, pentru la toamnă”, a declarat Cornelia Catanga, pentru Click!

Însă, până îşi vor declara iubirea şi în faţa lui Dumnezeu, nimic nu-i opreşte pe cei doi să se bucure de luna de miere, programată deja pentru luna august.

„Una dintre cele douăsprezece perechi de naşi ne-a făcut un cadou frumos, iar la sfârşitul lui august vom pleca în Dubai.Mergem în luna de miere, îl luăm şi pe băieţelul nostru, Alexandru. Abia aştept. Nu am văzut niciodată Dubaiul. Au venit naşii cu biletele şi m-au luat prin suprindere”, a mai spus solista de muzică de petrecere. Cornelia şi Aurel vor sta în Dubai timp de o săptămână.

 

Sursa: http://www.click.ro/vedete/romanesti/cornelia_catanga-aurel_padureanu-luna_miere-nunta_0_1843615680.html

Facebook Comments