Cât va costa vaccinul împotriva Covid-19

by Florian Popa

Coordonatorii unei scheme globale de finanţare a vaccinurilor destinate Covid-19 analizează o gamă largă de preţuri pentru acestea, iar ţinta ţinta maximă de preţ este de 40 de dolari, a declarat luni unul dintre co-directorii proiectului, transmite Reuters.

Berkley, director general al alianţei pentru vaccinuri GAVI, care coordonează în colaborare cu alţii facilitatea COVAX destinată asigurării unui acces echitabil la vaccinurile pentru Covid-19, a declarat că facilitatea nu are o ţintă specifică de preţ şi că va încerca să negocieze preţuri pentru ţările bogate şi cele mai sărace, informează News.ro.

Berkley a respins comentariile unor surse din Uniunea Europană, de săptămâna trecută, care au afirmat că facilitatea are ca ţintă un preţ de 40 de dolari pentru vaccinurile destinate Covid-19 pentru ţările bogate.

Sursele din UE au spus că Uniunea va dori să asigure acorduri mai ieftine în afara schemei COVAX.

”A existat o gamă largă de cifre, iar ei (sursele UE) au scos în evidenţă cifra cea mai mare”, a afirmat Berkley într-un interviu. Acesta a spus că într-o prezentare pentru oficiali UE, reprezentanţii COVAX au oferit ”o gamă de preţuri diferite”.

”Iar cifra respectivă (40) a fost preţul maxim din gama respectivă, pentru ţările cu venituri mari, şi nu un preţ stabilit”, a spus Berkley.

COVAX este condus de GAVI, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Coaliţia CEPI pentru Inovaţii în Vederea Pregătirii pentru Epidemii şi are rolul să garanteze accesul rapid şi echitabil la nivel global al vaccinurilor pentru Covid-19, de îndată ce vor fi dezvoltate.

Obiectivul acesteia este să asigure aprovizionarea cu şi livrarea a 2 miliarde de doze ţărilor care se vor înscrie până la sfârşitul lui 2021. GAVI aa anunţat la începutul acestei luni că peste 75 de ţări şiau exprimat interesul să se înscrie în COVAX.

Sursa: stiripesurse.ro

Facebook Comments