Cât câștigă Adelina Pestrițu din viaţa de antreprenor sau influencer

by Cristian Dobre

Adelina Pestrițu este model pentru multe femei, care îi urmăresc conturile de pe reţelele sociale ca să se inspire din punct de vedere vestimentar sau să afle noutăţi despre cosmetice şi alte produse de îngrijire, astfel că are numeroase contracte de imagine cu diverse firme. Și se pare că vedeta căștigă foarte bine din ceea ce face în prezent.

„Da, se câştigă foarte bine din viaţa de antreprenor sau influencer. Poţi să ai o viaţă liniştită din punct de vedere financiar. Poţi susţine o viaţă mai mult decât decentă, îţi poţi pune economii deoparte, îţi poţi permite să achiţi o rată, să-ţi cumperi ce îţi doreşti, dar în aceeaşi măsură cheltuielile sunt tot pe acolo. Viaţa aceasta de antreprenor implică foarte mult. Întreţinerea este de la un anumit punct solicitantă, când tu de dimineaţă şi până seara trebuie să fii ca şi scoasă din cutie. Practic ăsta este jobul meu.

Dacă nu sunt scoasă din cutie, s-ar putea ca mâine brand-urile să nu mă mai caute să le reprezint. Pentru că imaginea, ceea ce eu acum vând, trebuie să fie curată, atent analizată şi întreţinută. Eu muncesc foarte mult la asta, incusiv la articolele pe care le scriu, la întâlnirile pe care le am”, a declarat Adelina Pestrițu la emisiunea online pe care o are Cristina Șișcanu.

Adelina Pestrițu a dezvăluit că, la început, partenerul ei de viață, Virgil Șteblea, nu prea înțelegea cu ce se ocupă. „La început, Virgil nu a înţeles munca mea. Era stresant pentru el să ies din casă şi să-i spun „fă-mi 300 de poze, nu îmi place! Iar mai fă-mi altele. Nu e bună lumina, nu e bun unghiul, e un coş de gunoi în spate!”, detalii care pot apărea într-o poză. Nu am cum să-mi iau un fotograf, pentru că ar însemna să vină cu mine peste tot, să facă parte din familia mea. Ar fi stresant să fie după noi în permanenţă o a treia persoană. Dacă Virgil nu mă ajuta, eu nu m-aş fi putut descurca. L-am terorizat. El nu ar fi înţeles că în acest telefon stă toată munca mea. Petrec foarte multe ore pe mobil, ceea ce este foarte deranjat pentru cei din jur”, a explicat ea.

Adelina  Pestrițu este o fostă asistentă și prezentatoare de televiziune în vârstă de 32 de ani. Adelina Pestrițu a devenit mămică pentru prima oară în data de 3 august 2018. Bruneta a adus pe lume o fetiță, Zenaida Maria, fruct al poveștii de dragoste pe care vedeta o trăiește cu Virgil Șteblea.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments